Uniunea Europeană (UE) negociază cu alianţa americano-germană Pfizer-BioNTech o comandă de 1,8 miliarde de doze de vaccin împotriva variantelor covid-19, anunţă miercuri preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, laboratoarele farmaceutice Pfizer şi BioNTech urmează să-şi crească cu 50 de milioane numărul dozelor de vaccin împotriva covid-19 în trimestrul al doilea - la 250 de milioane de doze -, a anunţat von der Leyen.

Livrarea acestor doze suplimentare - prevăzută iniţail în trimestrul patru - urmează să înceapă în aprilie.

Ursula von der Leyen face acest anunţ în contextul în care americanii de la Johnson & Johnson, care s-au angajat să livreze UE 55 de milioane de doze în trimestrul doi - au anunţat marţi o ”amânare a desfăşurării” vaccinului lor care se administrează într-o singură doză în cele 27 de state membre ale Uniunii.

Bruxellesul a lansat negocieri oficiale cu BioNTech şi Pfizer în vederea unei comenzi de 1,8 miliarde de doze suplimentare de vaccin, de ”generaţia a doua”, destinate luptei împotriva actualelor şi viitoarelor variante SARS-CoV-2, a anunţat Ursula von der Leyen.

Aceste vaccinuri, a căror livrare este prevăzută în 2022 şi 2023, se adaugă celor 2,6 miliarde de doze comandate deja de către UE şi care urmează să fie livrate Celor 27 anul acesta şi anul viitor.

Obiectivul este o intensificare a vaccinării în masă a copiilor şi adolescenţilor, dar mai ales apariţia unor variante împotriva cărora vaccinurile administrate în prezent s-ar putea dovedi neputincioase - ceea ce impune noi formule.

Tehnologia ARN mesager - folosită în vaccinul BioNTech-Pfizer, dar şi la vaccinul american Moderna - este considerată mai rapidă şi mai uşor de adaptat, iar vaccinurile cu ARN mesager sunt considerate, în prezent, mai eficiente împotriva variantelor ”sud-africană” şi ”braziliană” ale SARS-CoV-2, spre deosebire de vaccinul Astra-Zeneca-Oxford.

În contextul în care UE se confruntă cu întârzieri importante în livrarea vaccinurilor, acest nou contract prevde o ”obligaţie de livrare” lunară - şi nu rimestrială -, potrivit unei surse europene.

Producţia vaccinurilor şi componentelor lor urmează să să aibă loc în Uniunea Europeană (UE), a subliniat miercuri Ursula von der Leyen.

Preşedinta CE şi-a exprimat speranţa ca aceste negocieri ”să se încheie foarte rapid” şi nu a îndepărtat posibilitatea încheierii ”altor contracte cu alte grupuri” farmaceutice.

Comisia Euroepană - însărcinată cu precomandarea vaccinurilor anticovid în numele statelor membre UE - anunţa la sfârşitul lui martie că mizează pe livrarea a cel puţin 360 de milioane de doze de vaccin în trimestrul doi - 200 de milioane de doze de vaccin BioNTech-Pfizer, 35 de milioane de doze de vaccin Moderna şi 55 de milioane de doze de vaccin Johnson&Johnson, dar şi 70 de milioane de vaccin AstraZeneca-Oxford.

Livrările de vaccin J&J în UE au început luni, însă nicio doză nu a fost administrată.

Folosirea vaccinului J&J rămâne suspendată până la un aviz al Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA).

Cele 27 de state membre UE au primit până în prezent în total 126 de milioane de doze de vaccin - dintre care au fost administrate 100 de milioane -, a anunţat Ursula von der Leyen.

Peste 27 de milioane de persoane din UE au fost complet vaccinate până în prezent, cu două doze de vaccin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.