Uniunea Europeană (UE) salută încetarea ostilităţilor în enclava separatistă azeră Nagorno Karabah, însă condamnă implicarea unor forţe străine şi cere anchete cu privire la crime de război care ar fi putut fi comise în timpul conflictului armat de şase săptămâni, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”UE cere actorilor regionali să se abţină de îndată de la orice acţiune sau discurs care ar putea compromite încetarea focului şi cere totodată retragerea completă şi rapidă a tuturor combtanţilor străini din regiune”, a anunţat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, în numele statelor membre ale Uniunii.

Acordul de pace mediat de Rusia între Azerbaidjan şi Armenia şi consecinţele conflictului armat au fist discutate joi, în cadrul unei reuniuni video a miniştrilor de Externe din statele membre UE.

”Aceasta este o dramă pentru Armenia”, a declarat pentru AFP unul dintre participanţi.

Susţinerea militară a Azerbaidjanului de către Turcia şi implicarea unor combatanţi străini au fost ”hotărâtoare”., a deplâns el.

Rolul Turciei - un stat membru NATO - urmează să fie discutat într-o reuniune a minisştrilor de Externe ai statelor membre NATO la 1-2 decembrie, a precizat el.

Acordul de pace consacră o înfrângere umilitoare a Armeniei şi permite Azerbaidjanului să preia controlul asupra unor porţiuni largi de teritoriu în Nagorno Karabah care se aflau sub controlul armean de la un prim război, la începutul anulor '90.

Europenii denunţă ”folosirea unui armament cu submuniţie şi incendiar” în acest război şi cer anchete cu privire la ”toate crimele de război care ar fi putut să fie comise”.

Ei insistă de asemenea asupra ”importanţei apărării şi restaurării patrimoniul cultural şi religios în Nagorno Karabah şi în zonele învecinate”.

UE îndeamnă părţile ”să continue să respecte strict armistiţiul, pentru a evita noi pierderi de vieţi” şi ”să aplice îndeaproape dispoziţiile armistiţiului, mai ales în ceea ce priveşte mecanismul de supraveghere”.

”Încetarea ostilităţilor este doar o primă etapă în vederea încheierii vechiului conflict”, subliniază Josep Borrell.

”Este necesară o intensificare a eforturllor în vederea unei soluţionări negociate globale şi de durată a conflictului, inclusiv în privinţa statutului Nagorrno Karabah”, insistă el.

Această misiune revine grupului de la Minsk din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), coprezidată de către Rusia, Statele unite şi Franţa, a apreciat el.

În acest sens, ”este important să se garanteze un acces umanitar şi cele mai bune condiţii posibile în vederea unei reveniri voluntare sigure, demne şi durabile a populaţiilor deplasate”, subliniază Josep Borrell.

”UE este pregătită să contribuie efcient la elaborarea unei soluţii durabile şi globale la conflict, inclusiv, dacă este posibil, printr-o susţinere a stabilizării”, a dat asigurări şeful diplomaţiei europene.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.