Bombardamentele ruseşti şi atacurile cu drone s-au soldat, sâmbătă, cu un mort şi şapte răniţi în regiunea Herson din sudul Ucrainei, au declarat oficiali regionali, notează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Guvernatorul regiunii Herson, Oleksandr Prokudin, a declarat că un atac cu dronă a ucis o persoană în oraşul Stanislav, la sud-est de oraşul Herson.

Oraşul a suferit mai multe atacuri ruseşti în cursul zilei, inclusiv un atac susţinut asupra zonelor rezidenţiale în prima parte a serii. Oleksandr Prokudin a declarat că şapte locuitori au fost răniţi.

În plus, un bombardament asupra unei centrale electrice din estul Ucrainei s-a soldat cu cinci răniţi, iar oraşul Kurahovo a rămas fără electricitate.

Statul Major General al forţelor armate ucrainene a declarat sâmbătă seara că forţele ucrainene au respins două atacuri asupra oraşului Kurahovo şi mai multe asalturi asupra oraşului vecin Avdiivka, care a fost ţinta atacurilor ruseşti de la jumătatea lunii octombrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.