Ucraina şi Israelul dezmint informaţiile apărute în presă conforma cărora premierul israelian, Naftali Bennet, i-a sugerat lui Zelenski să accepte solicitările Rusiei / Bennett nu i-a spus în niciun moment lui Zelenski cum să acţioneze şi nici nu are vreo intenţie - oficial israelian

Ucraina şi Israelul dezmint informaţiile apărute în presă conforma cărora premierul israelian, Naftali Bennet, i-a sugerat lui Zelenski să accepte solicitările Rusiei / Bennett nu i-a spus în niciun moment lui Zelenski cum să acţioneze şi nici nu are vreo intenţie - oficial israelian

Un înalt consilier ucrainean şi un oficial israelian au respins, sâmbătă, informaţiile apărute în presă care sugerează că premierul Israelului, Naftali Bennet, a încercat să îl convingă pe preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, să accepte solicitările delegaţiei ruse, relatează Reuters.

Israelul este implicat în eforturi diplomatice menite să pună capăt războiului din Ucraina. Premierul israelian, Naftali Bennett, a discutat cu preşedintele rus, Vladimir Putin, precum şi cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

Bennett ar fi îndemnat Ucraina să cedeze cerinţelor Rusiei, potrivit canalelor media israeliene, Wella şi Jerusalem Post, şi agenţiei de ştiri americane, Axios.

Israelul, ”la fel ca şi alte ţări intermediare condiţionate, NU îndeamnă Ucraina să accepte nicio solicitare a Federaţiei Ruse. Acest lucru este imposibil din motive militare şi politice. Dimpotrivă, Israelul îndeamnă Rusia să evalueze mai adecvat evenimentele”, a declarat consilierul ucrainean, Mykhailo Podolyak pe Twitter.

Un înalt oficial israelian, care a cerut să i se respecte anonimatul, a spus că informaţiile sunt ”evident false”.

”În niciun moment, prim-ministrul Bennett nu l-a sfătuit pe preşedintele Zelenski să accepte un acord oferit de Putin, deoarece un astfel de acord nu ni s-a oferit pentru ca noi să putem face acest lucru”, a spus oficialul.

”Bennett nu i-a spus în niciun moment lui Zelenski cum să acţioneze şi nici nu are vreo intenţie”, a continuat el.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră