Separatiştii din estul Ucrainei, susţinuţi de Rusia, au acuzat, joi, forţele guvernamentale că au deschis focul asupra teritoriului lor de patru ori în ultimele 24 de ore. Armata ucraineană a declarat, vineri, că a înregistrat 60 de încălcări ale armistiţiului de către separatiştii pro-ruşi în ultimele 24 de ore, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
În urma atacurilor, doi soldaţi ucraineni au fost răniţi. Cei doi sunt internaţi în spital, iar starea lor este stabilă în prezent.
Potrivit unui raport al armatei ucrainene, atacurile separatiştilor ar fi vizat 10 clădiri. Aceştia au folosit artilerie grea, mortiere şi un tanc pentru a-şi duce la bun sfârşit atacurile.
Atacurile, care au început joi la linia de demarcaţie dintre forţele guvernamentale şi separatişti, au fost caracterizate de către preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, drept o „mare provocare” din partea Rusiei.
Ucraina i-a acuzat pe rebeli că au lansat atacuri cu obuze în mai multe locaţii şi au publicat imagini cu o grădiniţă avariată în urma bombardamentelor. Pe de altă parte, Kremlinul a acuzat Ucraina că ar fi deschis focul.
Incidentele au avut loc pe fondul comasării de trupe ruseşti la frontiera cu Ucraina.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.