Ucraina dezminte că a pierdut tancuri de tip T-72 livrate din Europa de Est, în bombardamente ruse, în weekend, drept ”alt exemplu de falsificare fabricată de către Rusia cu scopul de a justifica acest război brutal împotriva Ucrainei”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Acesta este alt exemplu de falsificare fabricată de către Rusia cu scopul de a justifica acest război brutal împotriva Ucrainei”, denunţă adjunctul directorului Consiliului de Supraveghere al companiei Căilor Ferate ucrainene, Serghii Lescenko.

El dezminte astfel declaraţii ale Rusiei, potrivit cărora mai multe tancuri ucrainene au fost distruse în bombardamente la Kiev.

Capitala ucraineană a fost vizată duminică în bombardamente ruseşti.

Aceste bombardamente au vizat un atelier de reparaţii de vagoane de marfă, în sud-estul Kievuului.

”Rachete de înaltă precizie şi cu rază lungă de acţiune trase asupra periferiei Kievului au distrus tancuri de tip T-72 furnizate de către ţări din Europa de Est şi alte blindate care se aflau în hangare”, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării Igor Konaşenkov.

Acetse informaţii au fost dezminţite, imediat, de către oficiali şi martori ucraineni aflaţi la faţa locului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.