Turkmenistanul a inaugurat, vineri, o statuie de 80 de metri înălţime, inclusiv soclul, una dintre cele mai înalte din lume, în onoarea celui mai faimos poet al acestei ţări din Asia Centrală, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Monumentul din bronz a fost ridicat la sud de capitala Aşgabat, la poalele munţilor Kopet-Dag, potrivit unui jurnalist AFP care a asistat la fastuoasa inaugurare la care a participat preşedintele Serdar Berdymukhamedov.

Ca termen de comparaţie, Statuia Libertăţii din New York şi ce a lui Iisus Mântuitorul din Rio de Janeiro măsoară 93 şi, respectiv, 38 de metri, departe de recordul mondial deţinut de Statuia Unităţii din India, de 182 de metri.

Evenimente

25 iunie - Medika TV - Maratonul sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics
27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)

 

Construirea monumentului dedicat poetului Magtymguly Pyragy, prezentat de regim ca un stâlp al identităţii turkmene, face parte din încercările autorităţilor de a-şi consolida statul-naţiune, în ciuda faptului că Asia Centrală a fost mult timp o zonă fără frontiere reale, populată de nomazi şi aflată apoi sub dominaţie rusă şi sovietică.

Decizia a fost luată de fostul preşedinte Gurbanguly Berdymukhamedov, tatăl lui Serdar, care păstrează prerogative imense după ce a condus această fostă republică deşertică sovietică de la malul Mării Caspice fără opoziţie politică între 2006 şi 2022.

Făcut "erou-protector" şi "şef al naţiunii turkmene", bărbatul de 66 de ani a instaurat un cult al personalităţii, potrivit criticilor săi. El încearcă în mod regulat să obţină de la Guinness validarea diferitelor recorduri, unele dintre ele nebuneşti: cel mai mare seminar de cultivare a pepenilor organici, cea mai mare paradă ciclistă, cea mai mare lecţie de ecologie şi aşa mai departe.

Dezvelit pentru a marca cea de-a 300-a aniversare a naşterii poetului, monumentul a fost proiectat de Saragt Babaïev, care a creat şi alte lucrări monumentale în Turkmenistan, cum ar fi statuile de aur care îl reprezintă pe Gurbanguly Berdymukhamedov (43 de metri) şi rasa de câini Alabai (15 metri).

În jurul monumentului se află 24 de statui de bronz mai mici în onoarea unor autori străini precum Honoré de Balzac (Franţa), William Shakespeare (Anglia), Johann Wolfgang von Goethe (Germania) şi Du Fu (China).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.