Autorităţile turce au reţinut 311 persoane suspectate că au răspândit „propagandă teroristă” împotriva ofensivei Turciei asupra miliţiilor kurde în Siria, a declarat ministrul de interne, notează France24.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Suspecţii au început să fie reţinuţi încă de pe 20 ianuarie, ziua în care a început operaţiunea împotriva kurzilor.

Ankara consideră că Unitatea Kurdă de Apărare (YPG) este o ramură „teroristă” a Partidului Muncitorilor din Kurdistan, organizaţie ce duce  o luptă de peste trei decenii împotriva statului turc.

Partidul se află pe lista neagră a Turciei şi a aliaţilor săi occidentali ca fiind o organizaţie teroristă.

Operaţiunea, care susţine rebelii sirieni, are ca scop eliminarea YPG din zona Afrin care se află aproape de graniţa cu Turcia. Deşi ministrul de interne nu a oferit detalii, poliţia a efectuat razii pe întreg teritoriul ţării. Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului şi-au exprimat îngrijorările privind libertatea de exprimare din Turcia iar organizaţia Humans Rights Watch a criticat săptămâna trecută „intoleranţa turcilor faţă de critică”

Printre cei reţinuţi se află şi jurnalişti precum scriitoarea şi activista Nurcan Baysal, însă aceasta a fost eliberată miercuri. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a făcut apel la unitate naţională în ceea ce priveşte ofensiva şi a atenţionat că cei care vor răspunde chemărilor la proteste „vor plăti scump”.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.