Autorităţile turce au emis marţi mandate de arestare pentru aproximativ 700 de persoane suspectate că au legături cu mişcarea predicatorului Fethullah Gülen, acuzat de Ankara că a uneltit o tentativă de lovitură de Stat în 2016, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit agenţiei de presă Anadolu, anchetatorii caută 695 de persoane, între care militari, poliţişti şi angajaţi ai ministerului de Justiţie. Cel puţin 159 dintre ele au fost arestate marţi dimineaţă. 

Aceste mandate de arestare au fost emise în cadrul mai multor anchete care au avut loc în Turcia.                

La Ankara, Parchetul a solicitat arestarea a 467 de persoane suspectate că au organizat înşelăciuni în timpul unui concurs al Poliţiei din 2009 pentru a favoriza ascensiunea simpatizanţilor lui Gülen în posturi cu responsabilităţi, potrivit Anadolu.

Toate persoanele vizate de mandate de arestare emise marţi sunt suspectate de a fi partizani ai mişcării predicatorului Fethullah Gülen, acuzat de Ankara că a fost creierul tentativei de lovitură de stat în iulie 2016. 

Stabilit în Statele Unite de 20 de ani, Gülen neagă categoric orice legătură acele evenimente.

De la puciul eşuat, autorităţile îi urmăresc fără încetare pe susţinătorii săi şi au declanşat epurări de o amploare fără precedent în istoria modernă a Turciei. Mai multe zeci de mii de persoane au fost arestate şi peste 140.000 concediate sau suspendate din funcţii. 

Valurile de arestări se succed cu un ritm susţinut, de aproape trei ani de la lovitura de stat ratată.  

 

               

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.