Premierul grec Alexis Tspiras joacă miercuri seara totul în Parlament, chemat să-şi exprime încrederea în Guvernul său, după două zile de dezbateri aprige între susţinători şi opozanţi ai acordului cu privire la noul nume al Republicii macedonene vecine, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Înainte de a se exprima cu privire la Acordul de la Prespes - sau Prespa - care redenumeşte mica ţară balcanică ”Republica Macedonia de Nord”, deputaţii greci urmează să hotărască la miezul nopţii de miercuri spre joi (şi ora României) dacă-şi acordă sau nu încrederea Guvernului Tsipras.

”Fiecare trebuie să-şi asume responsabilitatea în acest moment crucial”, a subliniat şeful Guvernului grec, a cărui coaliţie a fost făcută ţăndări din cauza disensiunilor provocate de acest acord greco-macedonean încheiat în iunie.

Vizibil tensionat, premierul a cerut încrederea deputaţilor, după demisia aliatului său, ministrul Apărării Panos Kammenos, liderul miculu partid Grecii Independenţi (Anel), care a pus capăt celor patru ani de coaliţie.

”Cer Parlamentului să-şi reînnoiască încrederea în Guvernul care a scos ţara din criză”, a declarat liderul stângii radicale (Syriza) în deschiderea dezbaterilor. El apreciază că următoarele alegeri vor avea loc în toamnă, iar în opinia sa Guvernul ”mai are încă nouă luni şi misiuni foarte importante de îndeplinit”.

Partidul său, Syriza, numără 145 din cei 300 de deputaţi în Parlament. El are nevoie doar de o majoritate simplă de minimum 120 de deputaţi prezenţi, însă Guvernul speră la un număr mai mare.

”Chiar dacă nu este esenţial din punct de vedere tehnic, obiectivul Guvernului este să obţină peste 151 de voturi”, a declarat Dimitris Tzanakopoulos, un purtător de cuvânt al Executivului, citat de agenţia Ana.

”Votul de încredere nu este doar un vot de încredere în premier, ci şi în iniţiativele Guvernului cu privire la Acordul de la Prespes, creşterea salariului minim” sau problema datoriei, a apreciat el.

Alexis Tsipras este fragilizat de plecarea fostului său ministru, care va vota împotriva sa, din cauza opoziţiei acestuia faţă de acordul greco-macedonean. Însă este necesar ca el să conteze pe votul a patru deputaţi Anel care au făcut secesiune şi pe cel al unei alese independente, potrivit presei elene, care evocă ”negocieri în culise”.

”Bucătorie politică” sau ”concentrări şi târguieli” - cotidienele elene Ta Nea (centru-stânga) et Kathimerini (drepta) subliniază, în plus, asupra votului-cheie al unui deputat disident din cadrul Potami (pro-european), care ar fi decis să voteze în favoarea lui Tsipras, cu riscul de a fi exclus din formaţiunea sa.

”OCAZIE ISTORICĂ”

Pe eşicherul drept, Noua Democtraţie - care are 78 de deputaţi şi este favorită în sondaje în vederea viitoarelor alegeri legislative - urmează să voteze contra Guvernului, cu obiectivul de a precipita alegerile.

”Ţara are nevoie de un nou Guvern, am pierdut prea mult timp”, a denunţat liderul principalului partid din opoziţie, Kyriakos Mitsotakis.

El a promis ca, în cazul în care partidul său obţine o victorie în viitorul scrutin, să anuleze acordul cu privire la noul nume al Macedoniei, pe care-l consideră ”devastator”.

Aflat în centrul dezbaterii parlamentare, acordul greco-macedonean deschide uşile UE şi NATO tinerei Republici macedonene, născute în urma prăbuşirii fostei Iugoslavii. Grecia s-a opus până acum prin veto acestor aderări, apreciind că numele Macedonia aparţine doar patrimoniului istoric grec şi provinciei sale nordice.

În opinia lui Tspiras, Acordul de la Prespes este ”o ocazie istorică” de a pune capăt unui litigiu politico-semnatic ce durează de 27 de ani.

Textul urmează să fie validat de Parlamentul grec, după ce a fost ratificat de către aleşii macedoneni. ”Nu va dura mult”, a declarat Tzanakopoulos, ”Guvernul avansează pas cu pas şi trebuie mai întâi să încheie procedura votului încrederii”.

Data dezbaterii ar putea să fie anunţată la miezul nopţii de miercuri spre joi.

Premierul a promis că noul nume al Macedoniei va fi supus aprobării Parlamentului ”în zece zile” după votul de la Skopje, adică până la 21 ianuarie.

Însă bătălia în vederea adoptării va fi strânsă, în contextul în care Acordul de la Prespes este necesar să obţină oo majoritate absolută - de 151 de voturi - în Vouli (Parlamentul grec).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.