Vicepreşedintele american Mike Pence a anunţat marţi că politica oficială a Statelor Unite este de a retrimite astronauţi americani pe Lună în cinci ani şi ca o primă femeie să pună piciorul pe solul satelitului natural al Pământului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Din ordinul preşedintelui, politica oficială a acestei administraţii şi a Statelor Unite ale Americii este să fie trimişi astronauţi americani pe Lună în cinci ani”, a declarat Mike Pence într-un discurs pe care l-a susţinut la Huntsville, în Alabama, unde se fabrică, de decenii, o parte a rachetelor americane cu rază lungă de acţiune.

”Prima femeie şi următorul bărbat de pe Lună vor fi astronauţi americani, lansaţi cu rachete americane de pe solul american”, a declarat Pence.

Calendarul prezentat până acum prevedea o întoarcere pe Lună în 2028, însă Guvernul lui Donald Trump şi-a exprimat frustrarea faţă de întârzieri şi depăşiri ale bugetului programului NASA privind cosntruirea viitoarei sale mari rachete SLS, al cărei prim zbor a fost amânat recent în 2021.

Vicepreşedintele a criticat în mod deschis agenţia spaţială în discursul său, denunţând ”interţia birocratică” a NASA şi îndemnând la o ”nouă stare de spirit”.

El a ameninţat să încredinţeze unor lansatoare private viitoarele misiuni, dacă NASA nu este gata la timp.

”Dacă rachetele cu rază lungă de acţiune private sunt singurul fel de a duce astronauţi americani pe Lună în cinci ani, atunci rachete private să fie!”, a tunat el.

Directorul NASA Jim Bridenstine a anunţat recent că o femeie urmează să fie, fără îndoială, cea care va pune puciorul pe solul selenar, pe care niciun om nu l-a mai atins din 1972.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.