Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că ar fi dezamăgit dacă statul nord-coreean va relua testele nucleare şi a subliniat din nou că are o relaţie bună cu liderul nord-coreean Kim Jong-un, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Aş fi surprins într-un mod negativ dacă ar face ceva ce ar fi în afara înţelegerii. Dar vom vedea ce se va întâmpla. Aş fi foarte dezamăgit dacă aş vedea teste”, a declarat Trump în faţa reporterilor la Casa Albă.

Comentariile preşedintelui american vin după un al doilea summit dintre el şi Kim care a eşuat săptămâna trecută din cauza faptului că Phenianul cere ridicarea totală a sancţiunilor iar SUA doresc dezarmarea nucleară completă înainte de acest lucru.

Două centre de cercetare din SUA şi serviciile secrete sud-coreene au informat săptămâna aceasta că Phenianul reconstruieşte o facilitate de lansare de rachete. De asemenea, au apărut informaţii cu privire la activităţi la fabrica la care au fost produse primele rachete balistice intercontinentale capabile să ajungă în Statele Unite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.