Amestecul rus în alegerile americane continuă să constituie un obstacol în apropierea de Moscova dorită de către Donald Trump, iar Casa Albă anunţă că preşedintele american i-a transmis un avertisment în acest sens şefului diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, care a deminţit imediat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Donald Trump, care l-a primit marţi pe ministrul rus, ”a avertizat împotriva oricărei tentative de amestec al Rusiei în alegerile americane”, a anunţat Executivul american.

Această luare de poziţie are o importanţă deosebită în contextul tergiversărilor trecute ale miliardarului republican în această problemă fiebinte, în pofida consensului oficial al serviciilor americane de informaţii care au conchis că Moscova s-a amestecat în alegerile prezidenţiale din 2016 în care acesta a obţinut o victorie.

Însă Serghei Lavrov a negat că a primit în mod direct acest avertisment din gura fostului om de afaceri newyorkez.

”De fapt nici n-am vorbit despre alegeri”, a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă la Ambasada Rusiei la Washington. El a părut apoi să sugereze că a evocat împreună cu Donald Trump un asemenea avertisment - lansat mai devreme de către şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo.

ACUZAŢII ”FĂRĂ FUNDAMENT”

În contextul în care suspiciuni cu privire la noi amestecuri ruse în alegerile prezidenţiale din 2020 apar deja, Pompeo a avertizat, în mod public, alături de Lavrov, că acest lucru este ”inacceptabil”.

”Dacă Rusia sau orice alt actor străin ia măsuri să ne submineze procesele democratice, vom riposta”, a tunat secretarul de Stat în faţa presei, ca pentru a respinge criticile celor care, numeroşi în clasa politică americană, văd cu ochi răi primirea cu covorul roşu a ministrului rus.

Serghei Lavrov a respins, la rândul său, încă o dată, acuzaţii ”fără fundament” şi fără ”probe”.

Voinţa apropierii exprimată de către Trump, dar şi de omologul său rus Vladimir Putin, se loveşte de trei ani de aceste acuzaţii de amestec rus.

În mai 2017, fotografii de la precedenta trecere a lui Lavrov prin Biroul Oval, difuzate de agenţia rusă de stat de presă Tass suprindeau un Trump zâmbind larg. Acest lucru a provocat un val de denunţări în tabăra democrată, la o zi după ce preşedintele l-a destituit pe fostul director FBI James Comey - o măsură denunţată atunci drept  o tentativă de obstrucţionare a anchetei cu privire la o presupusă complicitate a candidatului Trump cu Kremlinul.

Ca o lovitură în faţă aplicată criticilor săi, cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite l-a primit tot în Biroul Oval, marţi, pe ministrul rus - fără presă.

”Ultima oară ei au glumit pe tema destituirii lui Comey de către Trump. Acum ei pot să sărbătorească victoria propagandei ruse”, a comentat pe Twitter unul dintre liderii Partidului Democrat în Congres, Adam Schiff.

”REZOLVAREA” RĂZBOIULUI DIN UCRAINA

Vizita lui Serghei Lavrov a coincis cu prezentarea de către democraţi a actului acuzării istorice a lui Donald Trump de abuz de putere şi obstrucţionarea bunului mers al activităţii Congresului, în alt scandal cu parfum amestec în alegeri.

De această dată, în pofida faptului că neagă cu forţă, locatarul Casei Albe este acuzat că a exercitat presiuni asupra Ucrainei pentru ca aceasta să ancheteze cu privire la adversarii săi politici democraţi odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale din 2020.

Tabăra trumpistă avansează o teză niciodată dovedită potrivit căreia Kievul - şi nu Moscova - s-ar fi amestecat în alegerile din 2016, în favoarea democraţilor.

Potrivit mai multor experţi, ei reiau astfel propaganda rusă.

Serghei Lavrov a reafirmat, de altfel, că această teză demonstrează ”absurditatea” acuzaţiilor vizând Moscova.

În cursul îndelungatei sale întreveri cu Mike Pompeo, cei doi au vorbit despre Ucraina - dar despre subiectul procesului de pace, la o zi după summitul de la Paris în care Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, sub egida Franţei şi Germaniei, au reluat dialogul între ţările lor, însă fără să depăşească divergenţele.

Potrivit Casei Albe, Donald Trump ”a îndemnat Rusia să rezolve războiul cu Ucraina”.

Mike Pompeo a insistat, la rândul său, asupra respectării acordurilor de la Minsk din 2015 şi asupra faptului că ”Crimeea aparţine Ucraiei”.

Cei doi miniştri şi-au exprimat de asemenea dezacordul cu privire la subiectul sensibil al controlului armamentului.

Americanul şi-a reafirmat voinţa de a include China în negocieri cu privire la armamentul strategic nuclear şi nu s-a pronunţat cu privire la propunerea rusă de prelungire imediată a Tratatului bilateral New Start, care expiră la începutul lui 2021.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.