Fostul preşedinte american Donald Trump, care a plecat de la clubul său de golf din Bedminster, în New Jersey, la Washington, pentru a compărea în faţa unui judecător federal după ce a fost inculpat de faptul că a încercat să răstoarne rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020, a denunţat o ”instrumentalizare fără precedent a justiţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Justiţia de la Washington urmează să-i prezinte acuzaţiile formulate împotriva sa, după cea de a treia incupare, cu privire la o tentativă de inversare a rezultatului alegerilor din 2020.

Magnatul imobiliar şi-a acuzat rivalul democrat, preşedintele american Joe Biden, pe reţeaua sa de soicializare Truth Social, că se află în spatele acestor noi proceduri judiciare.

”Nu este vina mea dacă adversarul meu politic din Partidul Democrat, Joe Biden, verosul, i-a cerut procurorului său general să inculpe candidatul republican şi fostul preşedinte al Statelor Unite cel mai proeminent (şi de departe!)”, a scris Donald Trump.

”PLAN CRIMINAL”

În actul acuzării - de 45 de pagini -, publicat marţi, care evocă un ”plan criminal”, Trump este acuzat de faptul că a subminat fundamentul democraţiei americane prin faptul că a încercat să altereze procesul înregistrării rezultatelor votului a peste 150 de milioane de americane - o inculpare fără precedent şi cu atât mai gravă cu cât Trump era la acea vreme preşedinte în exerciţiu.

Din contră, celalte două inculpări penale ale miliardarului, anul acesta, cu privire la fraude contabile legate de cumpărarea tăcerii actriţei de filme porno Sormy Daniels şi compromiterea securităţii naţionale americane prin dezinvoltura cu care a tratat documente clasificate vizează perioada de dinaintea mandatului şi, respectiv de după mandatul lui Trump de preşedinte al Americii.

Tribunalul în care îi vor fi aduse la cunoştinţă acuzaţiile reţinute împotriva sa se află în apropierea sediului Congresului american, luat cu asalt de sute de susţinători de-ai săi încinşi la maximum să împiedice certificarea adversarului său Joe Biden, la 6 ianuarie 2021.

Acest asalt a fost ”încurajat de minciuni” cu privire la presupuse fraude electorale în favoarea lui Joe Biden proferate timp de luni de zile de către inculpat, a acuzat după publicarea actului de acuzare procurorul special Jack Smith, care a supervizat ancheta.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.