Irlanda împărtăşeşte îngrijorările Statelor Unite cu privire la securitatea globală legate de permiterea accesului în construirea reţelelor de comunicaţii a gigantului chinez Huawei Technologies, a declarat preşedintele american Donald Trump miercuri, într-o vizită în Irlanda, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Washingtonul exercită de mult timp presiuni asupra aliaţilor săi să interzică accesul Huawei pe pieţele lor, de teama spionajului.

Trump s-a întâlnit miercuri cu premierul irlandez Leo Varadkar, în cadrul primei sale vizite în această ţară, în care deţine un club de golf.

El a comparat problema frontierei irlandeze în cadrul Brexitului cu zidul împotriva imigrabţilor pe care vrea să-l ridice la frontiera cu Mexicul.

Guvernul irlandez este îngrijorat cu privire la Huawei, a declarat Varadkar, anunţând că Executivul urmează să efectueze o analiză a gigantului chinez din perspectiva securităţii.

Trump a subliniat că abordează foarte strţns această problemă atât cu Irlanda, cât şi cu Marea Britanie, unde a efectuat, de luni, o vizită de stat de trei zile.

EXECUTAREA LUI KIM YONG CHOL

El a respins informaţii de presă potrivit cărora fostul emisar nord-coreean în dosarul nuclear la Washngton ar fi fost executat din cauza eşecului summitului său cu Kim Jong Un din februarie, la Hanoi.

Cotidianul sud-coreean Chosun Ilbo (conservator) a dezvăluit că Kim Yong Chol a fost executat.

Trump a apreciat că aceste inforaţii sunt ”inexacte” şi că emisarul a fost văzut în public.

Negocieri în dosarul nuclear nod-coreean se află într-un punct mort după fiascoul din Vietnam, însă locatarul Casei Albe afirmă că abia aştepată să se întâlnească cu Kim Jong Un.

Coreea de Nord vrea să încheie un acord prin care să renunţe la ambiţiile sale nucleare în schimbul unor ajutoare economice în vederea dezvoltării, a declarat Trump.

Donald Trump efectuează prima sa vizită oficială în Irlanda în cadrul unui turneu în Europa cu ocazia marcării a 75 de ani de la ”Ziua Z”.

Preşedintele american şi Prima Doamnă Melania Trump urmează să petreaă două nopţi la clubul de glof al miliardarului republican, pe coasta Oceanului Atlantic.

Casa Albă a anunţat iniţial că Trump urma să-l primească pe Varadkar la clubul său de golf din satul Doonbeg.

Însă oficiali guvernamentali şi-au exprimat nemulţumirea, iar în urma unui acord, Trump s-a întâlnit cu premierul irlandez în salonul VIP-urilor de pe Aeroportul Shannon.

Trump efectuează această vizită după ce a asistat miercuri la comemorări ale Debarcării din Normandia, la Portsmouth, în sudul Angliei. El urmează să asiste la continuarea acestor comemorări joi, în Normandia, în vestul Franţei.

MANIFESTAŢII

Manifestaţii aveau loc miercuri seara în Irlanda şi urmau să continue joi, în timpul scurtei vizite a preşedintelui american.

Protestatari au instaşat o ”tabără a păcii” lângă Aeroportul Shannon pe timpul vizitei.

Proncipalele manifestaţii urmează să aibă loc joi după-amiaza la Dublin.

Manifestanţi urmează să înalte în capitala irlandeză balonul ”baby Trump”, care-l caricaturizează pe şeful statului american în postura unui bebeluş uriaş, folosit deja la manifestaţii anti-Trump în întreaga lume, după manifestaţiile din timpul primei vizite a acestuia la Londra anul trecut.

MERKEL

Donald Trump a purtat o conversaţie de aproximativ zece minute cu cancelarul german Angela Merkel în marja comemorării ”Zilei Z” la Portsmouth.

Cei doi lideri au discutat despre situaţia în Libia şi deteriorarea situaţiei în Africa de Vest, potrivit unei purtătoare de cuvânt a Executivului american, Sarah Sanders.

Ei au convenit să îşi continue conversaţia mai târziu, luna aceasta, în Japonia, la summitul G20.

Niciun alt detaliu nu a fost divulgat imediat despre această întâlnire.

Libia a devenit o poartă de intrare în Europa a unor migranţi africani şi refugiaţi, în urma îndepărtării de la putere şi asasinării, în 2011, a fostului dictator Muammar Gaddafi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.