Preşedintele american Donald Trump va impune taxe de 25% pentru bunuri chineze în valoare de 50 de miliarde de dolari, acuzând Beijingul de furt intelectual, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tarifele, care vor afecta peste 800 de produse în valoare de 34 de miliarde de dolari, vor intra în vigoare pe 6 iulie. Casa Albă a comunicat că va analiza şi alte taxe pentru alte produse în valoare de 16 miliarde de dolari pe care le va aplica mai târziu.

Dacă China va răspunde, după cum a comunicat deja că va face, SUA vor impune mai multe taxe, a declarat Trump.

Trump a afirmat că taxele sunt „esenţiale pentru a preveni mai multe transferuri necinstite de  tehnologie americană şi de proprietate intelectuală în China”.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Geng Shuang, a declarat că toate discuţiile despre piaţa de schimb dintre China şi SUA nu vor mai avea rost dacă Washingtonul va impune aceste sancţiuni: „Dacă SUA vor lua măsuri unilaterale şi protecţioniste care afectează interesele Chinei, vom răspunde imediat prin luarea deciziilor necesare pentru a apăra drepturile noastre legitime”, afirmat el.

"Statele Unite au lansat un război comercial", a declarat ministrul chinez al Comerţului.

Fondul Monetar Internaţional a avertizat că politicile administraţiei Trump privind piaţa de schimb vor afecta economia americană şi vor submina sistemul de schimb internaţional.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.