Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă într-un comunicat că l-a numit pe Ty Cobb, un celebru avocat de la Washington, în postul de consilier juridic special, relatează Reuters.
Cobb va fi însărcinat să coordoneze răspunsul Casei Albe la anchetele în curs cu privire la o presupusă complicitate între Moscova şi echipa de campanie a lui Trump în alegerile din 2016, a declarat o sursă la curent cu această decizie.
Ty Cobb, un partener la cabinetul de avocatură Hogan Lovells din Washington, urmează să fie intermediar între Casa Albă şi Congres şi avocaţi din afară, în contextul în care acheta cu privire la legăturile dintre echipa de campanie a lui Trump şi Rusia continuă.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
Mai multe anchete sunt în curs pe această temă.
Una dintre aceste anchete este condusă de către procurorul special independent Robert Mueller, iar altele sunt efectuate de diverse comisii din cadrul Congresului.
Moscova neagă orice amestec în afacerile americane, iar Donald Trump respinge orice presupusă complicitate între membri ai echipei sale de campanie şi ruşi.
Ultima persoană care a deţinut o poziţie similară celei a lui Ty Cobb a fost Emmet Flood, recrutat de administraţia lui George W. Bush pentru a răspunde mai multor anchete ale Congresului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...