Trump îl nominalizează pe ”Dr. Oz”, un star al platourilor de televiziune, la conducerea uriaşului program public american de asigurări de sănătate

Trump îl nominalizează pe ”Dr. Oz”, un star al platourilor de televiziune, la conducerea uriaşului program public american de asigurări de sănătate

Donald Trump anunţă marţi că-l numeşte pe Mehmet Oz, în vârstă de 64 de ani, un fost chirurg star al platourilor de televiziune criticat dur de către colegi de-ai săi medici, la conducerea uriaşului program public american de asigurări de sănătate, relatează AFP.

”Statele Unite sunt cufundate într-o criză a sănătăţii publice şi nu există medic mai calificat decât Dr. Oz să-i redea sănătatea Americii”, anunţă într-un comunicat preşedintele ales.

Acest chirurg în vârstă de 64 de ani este un star la micului ecran, care a eşuat să se lanseze în politică.

El a fost supranumit Dr. Oz în anii 2000 de către papesa televiziunii americane Oprah Winfrey, care l-a invitat în calitate de expert pe platourile sale.

El a avut propria emisiune timp de peste zece ani, ”Dr. Oz Show”, care l-a făcut o celebritate.

Fiu al unor imigranţi turci, are o stea pe celebrul Walk of Fame, la Hollywood.

Însă recomandările sale în domeniul sănătăţii - punctate uneori de epitete ca ”magic” sau ”miracol” - i-au atras criticile confraţilor săi.

El a fost acuzat de faptul că a promovat tratamente sau suplimente alimentare ineficiente sau potenţial periculoase - inclusiv împotriva covid-19.

El a fost susţinut în calitate de candidat de către Donald Trump într-un scrutin foarte urmărit în Pennsylvania, însă a eşuat să fie ales în Senatul american în 2022.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră