Preşedintele american Donald Trump, care a dat asigurări marţi, într-o alocuţiune în faţa membrilor Adunării Generale a ONU, că un acord între Rusia şi Ucraina va avea loc ”mai repede decât am crede”, s-a întâlnit cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski la New York, relatează AFP.
"Lucrăm foarte strâns cu liderii Rusiei şi Ucrainei şi vom rezolva acest caz", a spus el în alocuţiunea sa.
"Asta se va întâmpla, cred, mai repede decât am crede", a dat el asigurări.
Donald Trump a făcut deja declaraţii asemănătoare, însă nu au avut loc progrese reale în vederea unei soluţionări a Războiului din Ucraina.
Şeful statului american a participat apoi la o întâlnire bilaterală cu Volodimir Zelenski.
Locatarul Casei Albe a dat asigurări că are o "relaţie foarte bună".
Zelenski a rămas impasibil în timpul acestor declaraţii.
"A venit timpul" ca războiul să se încheie, a declarat miliardarul republican,
El i-a lăudat pe "foarte bunii combatanţi" ucraineni.
Preşedintele ucrainean a declarat, la rândul său, că vrea ca războiul să se termine "înaintea iernii".
El a adăugat că se bazează pe "ajutorul" omologului său american, cu care are o relaţie foarte complexă.
Donald Trump, care nu a atribuit niciodată Moscovei responsabilitatea Războiului din Ucraina, a acuzat recent Ucraina de faptul că face să crească cursurile motorinei, din cauza atacurilor sale împotriva rafinăriilor ruseşti.




























