Cardinalul Matteo Zuppi, trimisul Papei, va pleca marţi la Beijing într-un efort diplomatic de a contribui la încheierea războiului din Ucraina, relatează presa italiană.
Cardinalul Zuppi se va întâlni probabil miercuri cu "lideri instituţionali de rang înalt", inclusiv cu premierul chinez Li Qiang, scrie La Repubblica.
Trimisul papal a fost deja la Kiev şi Moscova în iunie şi a călătorit la Washington în luna următoare, ca parte a eforturilor Vaticanului de a negocia un acord de pace între Ucraina şi Rusia.




























