Un tribunal rus a respins recursul opozantului rus Aleksei Navalnîi cu privire la o pedeapsă de nouă ani de închisoare pe care o execută în urma acuzaţiilor de fraudă pe scară largă şi sfidare a instanţei, acuzaţii pe care Navalnîi le neagă. El l-a numit pe preşedintele Vladimir Putin drept un ”nebun” care a început un ”război absurd” în Ucraina, bazat pe minciuni, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cel mai cunoscut opozant rus, Aleksei Navalnîi, care se află în închisoare, l-a criticat dur pe preşedintele Vladimir Putin într-o audiere în instanţă în direct, catalogându-l drept un ”nebun” care a început un ”război absurd” în Ucraina, bazat pe minciuni.

”Acesta este un război absurd pe care Putin l-a început”, a declarat Navalnîi în faţa unei curţi de apel din Moscova, printr-o videoconferinţă din cadrul unui penitenciar.

”Acest război a fost construit pe minciuni”, a mai subliniat el.

”Ce vrei să obţii – vrei control pe termen scurt, să lupţi cu generaţiile viitoare, să lupţi pentru viitorul Rusiei?” a întrebat Navalnîi în instanţă, adresându-se liderului rus.

”Veţi suferi cu toţii o înfrângere istorică”, a precizat el, referindu-se la leadershipul rus.

Navalnîi a spus că Rusia lui Putin este condusă de hoţi şi infractori care au devenit duşmani ai poporului rus.

”Un nebun şi-a băgat ghearele în Ucraina şi nu ştiu ce vrea să facă cu ea – acest hoţ nebun”, a spus mai spus opozantul rus despre preşedintele Putin.

Kremlinul a respins în mod repetat afirmaţiile lui Aleksei Navalnîi referitoare la Vladimir Putin, despre care susţine că a câştigat numeroase alegeri corecte în Rusia din 2000 până în prezent şi rămâne de departe cel mai popular politician al ţării.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.