Trei oameni au murit şi mai mulţi au fost răniţi după ce o conductă petrolieră ce aparţine companiei italiene ENI a explodat, în regiunea de deltă din sudul Nigeriei, au anunţat marţi activişti de mediu, citaţi de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Deflagraţia s-a produs duminică, însă trupurile victimelor au fost recuperate abia luni, după ce flăcările s-au potolit şi au permis accesul echipelor de salvare.

Potrivit relatărilor localnicilor şi ale reprezenaţilor ERA (Environmental Rights Action), explozia s-a produs în timp ce o echipă de intervenţie făcea o reparaţie.

Identificarea celor trei victime a fost imposibilă, deocamdată, din cauza arsurilor. Mai multe persoane au fost transportate la spital cu răni grave.

Deflagraţia de duminică este una dintre cele mai puternice care au avut loc în ultimele săptămâni în zona mlăştinoasă din delta nigeriană, o arie intens poluată de frecventele defecţiuni şi accidente la conductele de petrol.

Compania italiană ENI n-a prezentat o reacţie, iar naţionalitatea victimelor nu este cunoscută.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.