Un american şi doi chinezi au fost găsiţi vinovaţi de faptul că au încercat - sub acoperirea luptei împotriva corupţiei - să repatrieze cu cu forţa opozanţi şi disidenţi chinezi care trăiesc în Statele Unite, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un fost poliţist de la New York, Michael McMahon, în vârstă de 50 de ani, Zhu Yong, în vârstă de 66 de ani, şi Zheng Congying, în vârstă de 27 de ani, au acţionat ca ”agenţi” ai Partidului Comunist Chinez (PCC, unic), a stabilit marţi un tribunal de la New York.

Cei trei bărbaţi erau acuzaţi de particiaprea la o operaţiune mondială denumită ”Fox Hunt” (”Vânătoare de vulpi”), care implică, potrivit autorităţilor americane, ”brigăzi de repatriere”, care acţionează în clandestinitate cu scopul de a obliga expartiaţi chinezi să se întoarcă în China.

Ei au hărţuit, timp de mai mulţi ani, o victimă instalată la New Jersey, al cărei nume nu a fost făcut public.

Cei trei au organizat venirea tatălui victimei în Statele Unite, cu scopul de a o localiza, au filmat-o pe fiica adultă a victimei pentru a exercita presiuni asupra acesteia şi au trimis mesaje de ameninţare.

În 2018, unul dintre cei trei bărbaţi a încercat să spargă uşa de la intrarea casei victimei, căreia i-a lăsat un bilet - ”dacă eşti pregătit să te întorci în ţară şi să stai zece ani la închisoare, soţia şi copiii tăi o vor duce bine. Sfârşitul poveştii!”.

În mod oficial, ţintele lor erau persoane căutate de către justiţia chineză, adesea acuzate de corupţie.

Însă Washingtonul susţine că de fapt era vorba despre opozanţi, disidenţi sau critici ai regimului preşedintelui chinez Xi Jinping.

Beijingul şi-a apărat întotdeauna operaţiunea şi acuză Statele Unite de ”calomnie”.

Cei trei bărbaţi riscă pedepse cu închihsoarea între 10 şi 25 de ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.