Toate partidele politice vor încerca să obţină, în următoarea perioadă, injecţii de capital pentru campania electorală, după ce premierul Theresa May a convocat alegeri generale pentru data de 8 iunie, relatează The Guardian.
Marţi, preşedintele Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a lansat un apel personal către membri pentru fonduri suplimentare. „Conservatorii au un cufăr de război oferit de un grup mic de multimilionari şi, cu numai 50 de zile înainte de alegeri, orice sumă pe care vă permiteţi (să o donaţi – n.r.) va ajuta”, a scris liderul laburist într-un e-mail trimis celor 500.000 de membri ai formaţiunii.
Faţă de anul de dinainte de alegerile generale din 2015, formaţiunile politice au strâns în ultimul an mult mai puţine fonduri, potrivit datelor Comisiei Electorale.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Astfel, conservatorii au strâns anul trecut 19,5 milioane de lire sterline, iar laburiştii 21,7 milioane. Liberal-democraţii au strâns 6,425 de milioane şi Partidul Naţional Scoţian (SNP) 1,5 milioane de lire sterline.
Alegerile generale din anul 2015 au fost cele mai scumpe din istorie. Conservatorii au reuşit să strângă 38 de milioane de lire sterline în anul de dinainte, iar laburiştii aproximativ 32 de milioane, ceea ce sugerează că David Cameron a cheltuit, probabil, mai mult decât Ed Miliband.
Sub conducerea lui Jeremy Corbyn, laburiştii au devenit aproape dependenţi în totalitate de donaţiile făcute de sindicate şi de membrii individuali ai formaţiunii. La polul opus, conservatorii se bazează pe banii oferiţi de donator bogaţi.
Potrivit legii din Marea Britanie, suma pe care un partid are dreptul să o cheltuie în capcană depinde de numărul de mandate pentru care prezintă candidaţi. Astfel, formaţiunile mari, care au candidaţi pentru toate cele 650 de fotolii din Camera Comunelor pot cheltui până la 19,5 milioane de lire sterline – aproximativ 30.000 de lire pentru fiecare.
În cazul Irlandei de Nord, există limite separate.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...