Theresa May vrea să obţină ratificarea acordului divorţului cu UE până în iulie, anunţă vicepremierul David Lidington

Theresa May vrea să obţină ratificarea acordului divorţului cu UE până în iulie, anunţă vicepremierul David Lidington
Theresa May vrea să obţină ratificarea acordului divorţului cu UE până în iulie, anunţă vicepremierul David Lidington (Foto: Twitter)

Theresa May doreşte în continuare să obţină ratificarea de către Camera Comunelor a acordului retragerii din Uniunea Europeană (UE), negociat cu Bruxellesul, înaintea sesiunii inaugurale a viitorului Parlament European (PE), în iulie, a declarat joi vicepremierul David Lidington, relatează Reuters.

Ministrul de stat în Biroul Cabinetului a rămas însă vag în privinţa problemei dacă Guvernul intenţionează să-şi atingă scopul până la 23 mai. Altfel, Executivul va fi nevoit să organizeze alegeri europene.

Calendarul, a declarat el într-o vizită în Scoţia, depinde de negocierile angajate la începutul lunii cu opoziţia laburistă. Aceste negocieri, a dat el asigurări, se desfăşoară într-o ”atmosferă productivă şi prefesională”.

Parlamentul britanic şi-a reluat sesiunea marţi, după aproximativ zece zile de vacanţă, de Paşte.

Biroul Comitetului 1922, din care fac parte aleşi conservatori, cu excepţia celor care deţin funcţii guvernamentale, a reclamat miercuri un calendar clar în vederea plecării Theresei May de la conducerea Guvernului.

Premierul britanic a propus să demisioneze imediat ce acordul retragerii este ratificat.

După o primă amânare a divorţului, prevăzut iniţial la 29 martie, la 12 aprilie, şefii de stat şi de guverne ai statelor membre UE au convenit să-i ofere luiMay o amânare ”flexibilă” a Brexitului, până la 31 octombrie, cu posibilitatea de a ieşi din Uniune imediat ce Parlamentul britanic a adoptat acordul retragerii, dar şi cu obligaţia de a organiza alegeri europene la 23 mai, în cazul în care conducătoarea conservatoare nu-şiatinge obiectivul până atunci.

Theresa May a eşuat în trei rânduri să obţină ratificarea "Withdrawal Agreement" în Camera Comunelor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră