Invocarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona de către Marea Britanie marchează startul unui proces dificil de negociere, marcat de nenumărate necunoscute, scrie The Economist, care prezintă ce se va întâmpla în continuare.
În baza termenilor Articolului 50, o ţară care îl invocă iese automat din Uniunea Europeană după doi ani, în cazul în care celelalte 27 de state membre nu sunt de acord, în unanimitate, să prelungească termenul.
Acesta este, însă, numai primul pas în procesul de negociere ce va dura, probabil, mai mult de doi ani pentru a fi finalizat în detaliu.
Invocarea Articolului 50 nici măcar nu garantează că va exista un acord între Londra şi restul UE, ci doar iniţiază negocierile.
Chiar şi acest aspect reprezintă o sursă de tensiuni între Regatul Unit şi blocul comunitar. Articolul 50 prevede numai discuţii pentru stabilirea termenilor divorţului, inclusiv nota de plată, activele şi datoriile istorice, reglementarea poziţiei cetăţenilor UE din Marea Britanie şi a britanicilor din UE, precum şi viitorul agenţiilor europene aflate în prezent de cealaltă parte a Canalului Mânecii.
Acest acord de divorţ va trebui aprobat de „majoritatea calificată” a statelor membre, excluzând Marea Britanie, şi de Parlamentul European.
Pe lângă acest acord, va fi nevoie de o negociere separată în legătură cu viitorul relaţiilor comerciale viitoare dintre Marea Britanie şi UE, ce ar putea dura mai mult decît cea de divorţ. Acordul comercial necesită aprobarea în unanimitate a statelor membre UE şi ratificarea în Parlamentele naţionale, unele Parlamente regionale şi Parlamentul European.
Consiliul European, format din şefii de stat şi de Guvern din UE şi prezidat de Donald Tusk, urmează să fixeze termenii negocierii care va fi condusă de Comisia Europeană, la Bruxelles. Preşedintele C.E., Jean-Claude Juncker, i-a cerut lui Michel Barnier, fost ministru de Externe, să conducă echipa de negociere.
Parlamentul European l-a numit pe Guy Verhofstadt, fost premier belgian, ca negociator pentru Brexit.
Cele două părţi au poziţii diferite privind momentul şi împărţirea negocierilor. May vrea ca atât divorţul, cât şi noua relaţie comercială să fie negociate în paralel şi crede că ambele pot fi finalizate în termen de doi ani.
Pe de altă, Barnier spune că mai întâi trebuie să aibă loc divorţul şi vorbeşte deja de o factură de 60 de miliarde de euro pentru Brexit, ce reprezintă de fapt datoriile istorice ale Marii Britanii. Potrivit negociatorului CE, negocierile pentru o relaţie comercială pe termen lung pot avea loc după aceea.
O altă complicaţie o reprezintă faptul că mai multe ţări au alegeri anul acesta, inclusiv în Franţa, în luna mai, şi în Germania, în septembrie.
Articolul 50 pune restul UE într-o poziţie de forţă în negociere faţă de Marea Britanie, inclusiv din cauza termenului limită de doi ani.
Într-un efort de a-şi consolida poziţia, May a insistat că niciun acord de ieşire din UE este o situaţie preferabilă faţă de un acord prost. Însă alţi lideri UE nu sunt de acord.
Dacă Marea Britanie iese din UE fără niciun acord, va trebui în continuare să acopere angajamentele financiare asumate în bugetul UE, iar comerţul se va desfăşura conform termenilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului, ceea ce va implica taxe vamale pentru produse precum maşini, piese auto, produse farmaceutice, produse agricole, dar şi restricţii privind serviciile financiare.
Este adevărat că şi restul UE va avea de suferit în cazul unui Brexit haotic, dar Londra va suferi mai mult.
Pentru a obţine un acord reciproc avantajos, May va trebui să îşi îmblânzească cererile şi să cedeze mai mult decât restul liderilor UE.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
