Peste 100 de avioane şi nouă nave de război chinezeşti au fost detectate în jurul Taiwanului în 24 de ore, anunţă luni autorităţile insulei - cel mai mare număr înregistrat recent, relatază AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Din 17 septembrie şi până la 18 septembrie dimineaţa, Ministerul Apărării a detectat în total 103 avioane chinezeşti, ceea ce constituie un record în perioada (recentă) şi ridică probleme grave de securitate de o parte şi de alta a strâmtorii Taiwan şi în regiune”, anunţă într-un comunicat Ministerul taiwanez al Apărării.

”Hărţuirea militară continuă” a Chinei ”poate conduce cu uşurinţă la o creştere vertiginoasă a tensiunilor să să deterioreze securitatea în regiune”, avertizează ministerul, care îndeamnă Beijingul ”să înceteze imediat aceste acţiuni unilaterale distructive”.

40 DE AVIOANE AU TRECUT LINIA MEDIANĂ

În total, 40 dintre avioane militare detectate au trecut linia mediană - o demarcaţie neoficială între China şi Taiwan, pen care Beijingul nu o recunoaşte - şi au intrat în zona de identificare şi de apărare aeriană (ADIZ) de sud-vest şi sud-est, se arată în comunicat.

Nouă nave chinezeşti de război au fost reperate în jurul insulei.

ADIZ - care nu se confundă cu spaţiul aerian al unei ţări - constă într-o zonă mult mai largă, în care orice aparat străin este obligat să se anunţe autorităţilor aerienbe locale.

ADIZ-ul Taiwanului se suprapune unei părţi a celui al Chinei şi include o porţiune a continentului.

Taipeiul a denunţat săptămâna trecută un număr tot mai mare de incursiuni ale unor avioane şi nave de război chinezeşti, după ce Beijingul a declarat că militarii săi rămân ”în mod constant în stare de alertă ridicată”, în urma traversării Strâmtorii taiwan de către două nave, una mericană, cealaltă canadiană.

TĂCERE LA BEIJING

Potrivit Ministerului taiwanez al Apărării, 68 de avioane şi zece nave ale armatei chineze au fost detectate începând de miercuri dimineaţa şi până joi dimineaţa în apropierea insulei.

Aceste aparate se îndreptau către partea de vest a Oceanului Pacific, pentru a se alătura portavionului chinezesc Shandong, în cadrul unui antrenament, preciza ministerul.

Shandong este unul dintre cele două portavioane noperaţionale ale flotei chineze.

El a fost detectat luni la aproximativ 60 de mile marine (111 kilometri) sud-est de cel mai sudic punct al insulei.

Ministerul japonez al Apărării a anunţat miercuri că şase nave - inclusiv fregate, distrugătoare, o navă rapidă de susţinere în luptă şi Shandong - care navigau în ape situate la 650 de kilometri sud de Insula Miyakojima, care se află la est de Taiwan, au fost detectate de către Marina japoneză.

Avioane de vânătoare şi elicoptere au fost reperate decolând sau aterizând pe Shandong, potrivit acestei surse.

China nu a comentat, până în prezent, cu privire la aceste manevre.

Guvernul chinez consideră insula autonomă parte a teritoriului chinez, pe care s-a angajat să-l reunifice într-o bună zi, cu forţa dacă este necesar.

Beijingul şi-a intensificat ameninţările şi presiunile politice şi economice asupra Taiwanului după instalarea la putere, în 2016, a preşedintei Tsai Ing-wen, care provine dintr-un partid care promovează o linie a independenţei insulei.

În aprilie, Beijingul a efectuat exerciţii militare care au simulat o încercuire a Taiwanului, în urma unei întâlniri, în California, a preşedintei taiwaneze cu preşedintele Camerei americane a Reprezentanţilor Kevin McCarthy.

Taiwanul a detectat atunci 71 de avioane de luptă în 24 de ore, o desfăşurare-record atinsă în decembrie 2022.

În augist 2022, armata chineză a lansat manevre militare uriaşe în jurul Taiwanului, în urma unei vizite la Taipei a lui Nancy Pelosi, la acea vreme preşedinta Camerei Reprezentanţilor Congresului Statelor Unite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.