Taiwanul a salutat joi convorbirea telefonică dintre preşedintele american Donald Trump şi omologul său chinez Xi Jinping, considerând că aceasta va contribui la „stabilizarea” regiunii, în contextul în care China îşi intensifică presiunea militară asupra insulei, pe care o revendică.
„Nu suntem excesiv de îngrijoraţi de această convorbire telefonică. De fapt, credem că va contribui la stabilizarea situaţiei, cu atât mai mult cu cât China continuă să exacerbeze tensiunile în strâmtoarea Taiwan şi în întreaga regiune”, a declarat vice-ministrul taiwanez al Afacerilor Externe, Chen Ming-chi, într-un interviu exclusiv acordat AFP.
Cu câteva ore mai devreme, agenţia de presă Chine Nouvelle a relatat că Xi Jinping i-ar fi declarat lui Donald Trump, în timpul convorbirii telefonice, că pot rezolva disputele bilaterale prin „respect reciproc”, dar că Statele Unite trebuie să „dăuneze prudenţă” în vânzările de arme către Taiwan.
Donald Trump a asigurat apoi, într-o postare pe reţeaua sa Truth Social, că relaţia Statelor Unite cu China şi relaţia sa personală cu preşedintele chinez erau „extrem de bune”, după această convorbire cu Xi Jinping, pe care a calificat-o drept „excelentă”.
„Cred că salutăm acest tip de eforturi menite să stabilizeze situaţia de securitate în această regiune”, a declarat Chen.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







