Câteva sute de hondurieni din ”caravana” migranţilor s-au adunat la Ciudad Hidalgo, după ce au trecut ilegal frontiera mexicană, iar alţi câteva mii aşteptau pe un pod de la frontieră să intre în mod legal în ţară, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Adunaţi într-un parc din centrul oraşului, aceşti migranţi şi-au sărbătorit intrarea în Mexic cu strigăte de ”da, am reuşit!”, într-o atmosferă de sărbătoare, dansând şi cântând sau agitând steagul naţional.

”Suntem în Mexic şi nici agenţii de frontieră, nici poliţia nu ne-au arestat!”, îşi exprima bucuria un tânăr originar din Tegucigalpa, capitala Hondurasului.

Potrivit Ministerului mexican de Interne, aproximativ 900 de migranţi au trecut fluviul. Ei riscă să fie expulzaţi dacă poliţia mexicană îi reţine.

”Venim în pace, în căutare de locuri de muncă”, a declarat Mario Calderon, în vârstă de 28 de ani, după ce a trecut fluviul pentru a intra în Mexic.

Aproximativ 500 dintre ei s-au apropiat apoi de podul de la frontieră pentru a-şi încuraja compatrioţii să facă la fel, pentru a-şi continua marşul către Statele Unite încă de duminică dimineaţa (ora locală).

Numeroşi migranţi din ”caravană”, blocaţi în continuare pe pod, al căror număr a fost estimat de către autorităţile mexicane între 2.500 şi 5.000 de persoane, s-a redus vizibil sâmbătă seara, potrivit unei jurnaliste AFP aflate la faţa locului.

Mulţi dintre ei au putut să traverseze fluviul Suchiate pe jos sau în ambarcaţiuni, inclusiv adulţi cu copii, fără să fie opriţi de forţele de ordine.

Peste 300 de persoane ar fi acceptat să se întoarcă în ţară, la bordul unor autobuze care le-au fost puse la dispoziţie de Guatemala.

640 SOLICITĂRI DE AZIL

Mexicul le-a deschis anterior frontiera, sâmbătă, unor femei şi copii, care au fost conduse apoi într-un refugiu, în oraşul Tapachula, la aproximativ 40 de kilometri distanţă de Ciudad Hidalgo.

”Fericită, sunt fericită!”, a exclamat Gina Paola Montes, în vârstă de 21 de ani, traversând podul de la frontieră. ”Am ieşit din acest coşmar”.

Autorităţile au anunţat că au primit 640 de cereri de azil la acest post de frontieră şi au dat prioritate unui număr de aproximativ 150 de femei şi de aproximativ 100 de copii.

Unii migranţi blocaţi pe pod s-au alăturat unor refugiaţi, la Tecun Uman, pe malul guatemalez, pentru a petrece noaptea, după care să revină la frontiera mexicană duminică dimineaţa (ora locală).

Preşedintele american Donald Trump a felicitat Mexicul pentru fermitatea de care a dat dovadă faţă de migranţi. Joi el a ameinţat să închidă frontiera cu Mexicul, dacă autorităţile nu blochează înaintarea ”caravanei”.

Plecată în urmă cu o săptămână de la San Pedro Sula, în nordul Hondurasului, ”caravana” de aproximativ 4.000 de migranţi încearcă să ajungă în Statele Unite.

”Mulţumesc Mexicului şi conducătorilor săi. De ce? Pentru că Mexicul respectă în prezent leadershipul Statelor Unite”, a declarat trump într-un miting la Elko, în Nevada (sud-vest).

”Mexicul nu va permite intrarea neregulată pe teritoriul său şi cu atât mai puţin violentă”, a averiat preşedintele mexican Enrique Pena Nieto într-un mesaj video, catalogând situaţia drept ”inedită”.

MOTIVAŢII POLITICE?

Preşedintele hondurian Juan Orlando Hernandez a discutat despre situaţie, sâmbătă, în Guatemala, cu omologul său Jimmy Morales, dar şi cu preşedintele mexican Enrique Peña Nieto, la telefon.

Această caravană are ”motivaţii politice”, a criticat Morales în faţa presei. Alături de el, omologul său din Honduras a deplâns ”folosirea politică a nefericii oamenilor”.

Oamenii ”pleacă din necesitate”, a justificat fostul deputat hondurian Bartolo Fuentes din cadrul Partidului Libertate şi Refondare (stânga), care a recunoscut că a încurajat această ”caravană”.

”În fiecare zi intră între 300 şi 350 de persoane” care emigrează către Statele Unite. ”Eu i-am sfătuit, pe reţele de socializare să plece împreună, pentru că e mai puţin periculos”, a declarat el pentru AFP.

Anul trecut, caravana "Via crucis" (drumul crucii), care a declanşat, de asemenea, furia preşedintelui american, a fost organizată de ONG-uri.

Hondurasul este una dintre ţările cele mai violente din lume, cu o rată anuală de 43 de omucideri la 100.000 de locuitori.

Peste 500.000 de persoane traversează anual, în mod ilegal, frontiera de sud a Mexicului, pentru a încerca după aceea să ajungă în Statele Unite, potrivit unor date ONU.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.