Sute de demonstranţi au participat, sîmbătă, la marşuri în Marea Britanie, împotriva unei legi care ar conferi poliţiei prerogative suplimentare în combaterea protestelor, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul de lege referitor la poliţie, infracţiuni, condamnări şi instante ar înăspri măsurile pe care le pot lua poliţiştii pentru a dispersa demonstraţiile, cum ar fi impunerea unor limite de timp şi zgomot, iar activiştii se tem că acestea vor fi folosite pentru a limita protestele.

De când proiectul a fost depus în Parlament luna trecută, au avut loc proteste sporadice, mai ales în Bristol, în sud-vestul Angliei, unde demonstranţii au devenit violenţi cu poliţiştii, o secţie de poliţie a fost atacată cu cărămizi şi sticle, iar vehicule ale poliţiei au fost incendiate.

Premierul Boris Johnson a criticat ceea ce a descris ca fiind ”atacuri ruşinoase” împotriva poliţiştilor, dar protestatarii au acuzat poliţia că foloseşte tactici dure.

Sâmbătă, grupul pentru schimbări climatice Extinction Rebellion (XR) şi mişcarea Black Lives Matter (BLM) s-au alăturat altor activişti la mitingurile ”kill the bill” (”Omorâţi proiectul”) din Londra şi alte oraşe, inclusiv Manchester, Sheffield, Leeds şi Brighton.

”Guvernul încearcă să reducă protestele - în special BLM şi XR – la asta se referă acest proiect de lege. Vrem ca clauzele din acest proiect de lege cu privire la proteste să fie anulate ”, a spus Mark Duncan, unul dintre cei peste 500 de oameni care au mărşăluit prin centrul Londrei, lovind tobe şi scandând.

Zilele de proteste ale Extinction Rebellion au paralizat părţi din Londra la începutul anului 2019, acţiune care a alimentat apelurile unor politicieni ca poliţia să primească puteri mai dure pentru a preveni perturbarea excesivă.

Demonstraţiile nu au fost permise în timpul carantinei pentru coronavirus, dar restricţiile au fost relaxate săptămâna aceasta, ceea ce înseamnă că mitingurile organizate pot continua, cu condiţia să fie ”sigure faţă de Covid-19”.

La Londra, a avertizat poliţia, ”se vor lua măsuri, dacă va fi necesar, în interesul sănătăţii publice”.

Unii ofiţeri superiori au spus că eticheta ”kill the bill” a fost deliberat provocatoare, deoarece ”the bill”, care înseamnă proiect, este şi o poreclă pentru poliţie în Marea Britanie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.