Susţinătorii Ucrainei se reunesc într-un summit la Paris în ajunul paradei de Ziua Naţională a Franţei. România este reprezentată la ambele evenimente

Susţinătorii Ucrainei se reunesc într-un summit la Paris în ajunul paradei de Ziua Naţională a Franţei. România este reprezentată la ambele evenimente

Preşedintele Emmanuel Macron organizează luni, la Paris, o reuniune la nivel înalt a coaliţiei susţinătorilor Ucrainei („Coaliţia de Voinţă”), în prezenţa lui Volodimir Zelenski, ca semn al „trezirii strategice” dorite de Europa în faţa Rusiei şi a Statelor Unite conduse de Donald Trump, relatează AFP. Din România, participă preşedintele Nicuşor Dan, a anunţat administraţia prezidenţială.

CITEȘTE ȘI Preşedintele Nicuşor Dan, vizită oficială la Paris / Participă, luni şi marţi, la reuniunea Coaliţiei de Voinţă pentru Ucraina şi la ceremoniile dedicate Zilei Naţionale a Republicii Franceze

A doua zi după acest summit la care participă 37 de ţări, acelaşi mesaj va fi subliniat în mod simbolic cu ocazia paradei militare anuale de pe Champs-Élysées organizată de Ziua Naţională a Franţei. Aproximativ 500 de soldaţi din statele membre ale acestei coaliţii, inclusiv din România, vor deschide parada de pe 14 iulie, care rămâne un eveniment emblematic al democraţiei occidentale. Aflat la ultima sa participare la acest eveniment în calitate de preşedinte, Emmanuel Macron va deschide evenimentul luni, la sfârşitul dimineţii, cu tradiţionalul discurs adresat forţelor armate, în care va lăuda "reînarmarea" Franţei, aflată în curs de desfăşurare, cu o dublare a bugetului apărării în zece ani.

CITEȘTE ȘI Armata României prezentă la parada militară de Ziua Naţională a Franţei

Summitul Coaliţiei de Voinţă va avea loc luni după-amiază la Hôtel national des Invalides, o instituţie militară prestigioasă din inima capitalei franceze, pentru a spori "sprijinul acordat Ucrainei şi presiunea asupra Rusiei", înaintea unei cine la Palatul Élysée, a subliniat preşedinţia franceză.

Această întâlnire are un triplu obiectiv, a explicat ministrul afacerilor externe, Jean-Noël Barrot, pentru ziarul "Ouest-France": sprijinul acordat Ucrainei, în special în materie de apărare antiaeriană în faţa bombardamentelor ruseşti, accentuarea presiunii asupra Moscovei cu un al 21-lea pachet de sancţiuni europene care ar trebui adoptat luni şi pregătirea păcii şi definirea garanţiilor de securitate care vor fi indispensabile pentru a preveni orice nouă agresiune.

PRODUCŢIE SUB LICENŢĂ ŞI EXERCIŢII DE PREGĂTIRE

Reuniunea coaliţiei trebuie să amplifice un "moment foarte puternic de reconvergenţă şi unitate transatlantică", dar şi de "dinamici mai favorabile pe teren pentru Ucraina", a subliniat Palatul Élysée.

Preşedintele Donald Trump, care multă vreme a fost mai receptiv la omologul său rus Vladimir Putin decât la Volodimir Zelenski, s-a arătat mai dispus să sprijine Ucraina la summitul G7 de la Evian din iunie şi la cel al NATO de săptămâna trecută de la Ankara.

Ucraina a schimbat, de asemenea, balanţa de putere în faţa Rusiei prin lovituri aproape zilnice asupra rafinăriilor şi depozitelor sale de petrol, care îi perturbă aprovizionarea şi generează grave penurii de combustibil. De asemenea, ea desfăşoară o contraofensivă în Crimeea.

Armata rusă, la rândul său, stagnează în Donbas (estul Ucrainei), în ciuda unui bilanţ colosal de 1.000 de morţi şi răniţi pe zi, conform estimărilor occidentale, chiar dacă Kievul este încă "departe de un punct de cotitură în război", potrivit comandantului-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski.

Liderii Coaliţiei se vor concentra în special asupra cooperării în domeniul "apărării antiaeriene şi antibalistice", cu producţia de armament sub licenţă în Ucraina.

Forţa multinaţională pentru Ucraina, care urmează să fie desfăşurată pe teren odată ce armele vor tăcea, va începe, de asemenea, exerciţii, mai ales că dispune acum de un "stat major operaţional" lângă Paris, având ca "imperativ" să-şi demonstreze "credibilitatea" şi să "arate Rusiei că toţi actorii săi sunt gata să se angajeze". Aceste exerciţii vor avea loc în afara Ucrainei atât timp cât "condiţiile pentru o desfăşurare efectivă nu sunt îndeplinite", a precizat totuşi Palatul Elysée.

Volodimir Zelenski, care va ocupa marţi, un loc în tribuna de onoare a paradei militare alături de germanul Friedrich Merz şi de spaniolul Pedro Sanchez, va sosi la Paris după ce a anunţat duminică o remaniere a guvernului său, inclusiv plecarea prim-ministrei Iulia Svîrîdenko.

Între timp, Rusia continuă aproape zilnic atacurile aeriene asupra Ucrainei, care au provocat încă patru morţi în noaptea de sâmbătă spre duminică. La începutul lunii iulie, 30 de persoane au fost ucise de rachetele lansate asupra Kievului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor