Avionul Air Force One care îl transporta pe preşedintele american Donald Trump a părăsit vineri dimineaţa (ora locală) baza Andrews, cu destinaţia Alaska, unde va avea loc un summit crucial cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează CNN,

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Trump va participa la sumit de la ora locală 11:00 (22:00, ora României) şi este aşteptat să plece din Anchorage înapoi spre Washington la ora 21:45, ora Washingtonului (4:45, ora României), potrivit programului Casei Albe.

În drum spre Alaska, Donald Trump nu a promis garanţii de securitate pentru Ucraina ca parte a unui acord de încheiere a războiului, afirmând că este deschis ideii, dar că Europa ar trebui să preia iniţiativa. „Poate”, a spus el reporterilor la bordul Air Force One, în drum spre Alaska, când a fost întrebat dacă SUA ar pune pe masă garanţii de securitate.

Trump a precizat că astfel de măsuri nu ar include aderarea Ucrainei la NATO. „Nu în format NATO”, a spus el. „Sunt anumite lucruri care nu se vor întâmpla”, a punctat preşedintele.

El a mai spus că nu se duce în Alaska pentru a negocia o înţelegere în numele Ucrainei, iar obiectivul său a fost aducerea preşedintelui rus Vladimir Putin la masa discuţiilor.

„Nu sunt aici să negociez pentru Ucraina”, a declarat el.

Pe de altă parte, deşi s-a spus tot mai des în ultima vreme că îşi doreşte cu ardoare un premiu Nobel pentru pace, preşedintele Donald Trump a subliniat că nu încearcă să pună capăt războiului din Ucraina - inclusiv prin întâlnirea cu liderul rus Vladimir Putin în Alaska - doar pentru a-şi îmbunătăţi propria imagine. „Nu fac asta pentru mine. OK? nu am nevoie de asta”, a declarat el reporterilor la bordul Air Force One, în timp ce se îndrepta spre Anchorage pentru summit. „Aş vrea să mă concentrez asupra ţării noastre, dar fac asta pentru a salva o mulţime de vieţi”, a punctat el.

El a promis că urmările pentru Rusia, în cazul în care Putin nu este de acord să pună capăt războiului, vor fi aspre. „Da, vor fi foarte severe”, a spus el despre potenţialele măsuri economice pe care lşe va lua împotriva Moscovei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.