Statele Unite au anunţat un ajutor suplimentar în valoare de 290 de milioane de dolari, iar Uniunea Europeană (UE) un ajutor suplimentar în valoare de 119 euro (139 de milioane de dolari) destinate Yemenului, o ţară devastată de un război şi de cea mai gravă criză umanitară din lume potrivit ONU, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceste ajutoare destinate Yemenului au fost strânse în timpul unei reuniuni ministeriale, organizată miercuri de către Suedia, Elveţia şi UE, în marja Adunării Generale a ONU, la New York.

Împreună cu contribuţii ale altor ţări, aceste ajutoare ating în total 600 de milioane de dolari - cu un miliard mai puţin decât se spera, a deplâns într-un comunicat reprezentanta Oxfam pentru Yemen Muhsin Siddiquey.

Aceste ajutoare internaţionale au scopul oferirii unei asistenţe umanitare unui număr de 20 de milioane de oameni, în domeniile sănătăţii, alimentaţiei, apei potabile şi educaţiei.

”Şaisprezece milioane de oameni sunt ameninţaţi de foamete”, a avertizat în cadrul reuniunii directorul general al Programului Alimentar Mondial (PAM), David Beasley.

”Nu mai avem bani, iar până în octombrie trebuie să reducem raţiile alimentare ale 3,2 milioane de persoane şi până în decembrie ale unui număr de cinci milioane de persoane”, a avertizat el.

Statele Unite - cel mai important contributor cu ajutoare, un aliat al Arabiei Saudite, unul dintre actorii conflictului - îşi cresc astfel efortul umanitar în Yemen la 800 de milioane de dolari în 2021 şi la peste patru miliarde de dolari de la începutul crizei, în 2014, a precizat Departamentul american de Stat.

UE urmează să ofere, la rândul său, 75 de milioane de euro de la bugetul european al ajutoarelor pentru dezvoltare şi 44 de milioane din cel al ajutorului umanitar, a precizat o sursă diplomatică europeană, ceea ce creşte totalul ajutoarelor europene la 209 milioane în 2021.

În Războiul din Yemen luptă, din 2014, rebeli huthi susţinuţi de Iranul şiit împotriva forţelor guvernamentale, susţinute din 2015 de către o coaliţie militară condusă de către Arabia Saudită.

Yemenul - cea mai săracă ţară din Peninsula Arabică - importă 90% din hrană pentru a asigura nevoile celor aproximativ 30 de milioane de locuitori.

Două treimi din populaţia yemenită depinde de ajutoare internaţionale.

ONU, Suedia şi Eleveţia au organizat în martie o Conferinţă a donatorilor, la care au participat aproximativ 100 de ţări, la care s-au strâns aproape jumătate dintre fondurile cerute. Obiectivul ONU era atunci să strângă 3,85 miliarde de dolari, însă participanţii au promis atunci doar 1,7 miliarde de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.