Mai mulţi republicani şi democraţi importanţi din Congresul american i-au transmis preşedintelui Donald Trump vineri că sunt îngrijoraţi la traiectoria democratică descendentă” a Ungariei, înainte de vizita premierului Viktor Orban la Washington săptămâna viitoare, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În ultimii ani, democraţia din Ungaria a scăzut semnificativ ... Sub Orban, procesul electoral a devenit mai puţin competitiv iar justiţia este controlată din ce în ce mai mult de stat”, au afirmat şeful republican al comitetului din Senat pentru Relaţii Externe, Jim Risch şi cel mai important democrat din Senat, Bob Menendez, într-o scrisoare trimisă lui Trump.

Scrisoarea a fost semnată şi de senatorul republican Marco Rubio şi de senatoarea democrată Jeanne Sheheen.

Mai mulţi membri democraţi ai Camerei Reprezentanţilor, conduşi de şeful Comitetului pentru Afaceri Externe, Eliot Engel, i-au cerut lui Trump să îşi anuleze întâlnirea cu Orban, făcând referire la îngrijorări similare precum şi la comentariile xenofobe şi antisemite ale liderului ungar.

Orban este un lider naţionalist care a avut des conflicte cu Uniunea Europeană în urma campaniilor sale anti-imigraţie şi a reformelor justiţiei. El a fost în conflict şi cu administraţia Obama privind erodarea valorilor democratice a guvernului său.

Trump urmează să se întâlnească cu Orban luni.

Senatorii au declarat şi că sunt îngrijoraţi de relaţia apropiată dintre Ungaria, partener NATO şi Rusia. Ei au precizat că Ungaria nu şi-a diversificat resursele de energie fiind dependentă de Moscova şi i-a permis Rusiei să îi folosească sistemul de vize pentru a evita sancţiunile SUA.

Ei au numit relocarea Băncii Internaţionale de Investiţii de la Moscova la Budapesta ca fiind „un exerciţiu în proiectarea puterii Rusiei”. De asemenea, ei au adăugat că este îngrijorător că Ungaria a refuzat două cereri de extrădare pentru traficanţi de arme şi i-a trimis pe aceştia „liberi la Moscova”.

Senatorii îi cer lui Trump să aducă în discuţie aceste îngrijorări în întâlnirea sa cu Orban şi să sublinieze susţinerea SUA pentru poporul ungar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.