Autorităţile americane au anunţat că cel puţin nouă persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 13 au fost rănite în urma unui incendiu puternic care a izbucnit într-un depozit industrial din Oakland, California. Se pare că flăcările au cuprins clădirea, care nu este dotată cu un sistem automat de stingere a incendiilor, în timpul unei petreceri aglomerate, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pompierii încearcă să determine sursa incendiului, care a reuşit să distrugă întregul depozit industrial. Se pare că inclusiv acoperişul clădirii s-a prăbuşit, ceea ce complică eforturile salvatorilor de a recupera cadavrele persoanelor care şi-au pierdut viaţa.

Depozitul este situat în districtul Fruitville din Oakland, unde mai multe clădiri industriale au fost transformate în spaţii de locuit, birouri sau cluburi de noapte.

 

O purtătoare de cuvânt a precizat că salvatorii nu au ajuns în cele mai multe zone din clădirea distrusă de flăcări şi speră ca numărul victimelor să nu crească în următoarele ore.

”Nu am avut o căutare completă în respectiva clădire”, a declarat Theresa Deloach-Reed.

De asemenea, există o pagină de eveniment pe Facebook pentru petrecerea din Oakland. Un număr de 176 de persoane au precizat că vor participa la petrecerea cu muzică electronică, iar alte 355 s-au arătat interesante. Pagina cuprinde postări ale unor persoane dispărute sau rănite în incendiul devastator.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.