Statele Unite l-au sancţionat marţi pe Aleksandar Vulin, şeful pro-rus al Agenţiei Sârbe de Securitate şi Informaţii (BIA), acuzându-l că şi-a folosit poziţia pentru a ajuta Moscova cu activităţi „de defăimare” şi că are legături cu un traficant de arme şi cu o reţea de trafic de droguri, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Departamentul de Trezorerie al SUA a anunţat că toate proprietăţile şi activele lui Aleksandar Vulin din Statele Unite sau aflate în posesia sau controlul unor persoane din SUA trebuie blocate şi raportate la Oficiul de Control al Activelor Străine (OFAC) al Trezoreriei.

Persoanele care se angajează în tranzacţii cu persoanele desemnate pot fi expuse ele însele la sancţiuni, a avertizat Departamentul.

Într-un comunicat, OFAC spune că Vulin, un apropiat al preşedintelui Aleksandar Vucic, a fost, de asemenea, implicat în „operaţiuni ilegale cu narcotice şi în folosirea abuzivă a funcţiilor publice”, precum şi în promovarea „influenţei maligne a Rusiei”.

„El şi-a folosit poziţiile publice pentru a sprijini Rusia, facilitând activităţile maligne ale Rusiei care degradează securitatea şi stabilitatea Balcanilor de Vest, oferind Rusiei o platformă pentru a-şi spori influenţa în regiune”, se arată în comunicat.

Vulin, care este, totodată, şeful Mişcării Socialiştilor, aflată în coaliţia de guvernare, este primul oficial sârb de rang înalt care este sancţionat de SUA de când Vucic a preluat funcţia prezidenţială în Serbia în 2017.

Într-o reacţie virulentă, partidul lui Vulin a acuzat Washingtonul într-un comunicat că „minte, violează şi denaturează adevărul”.

„Pentru ucigaşii de la Casa Albă, este vina lui Vulin că susţine dreptul internaţional şi că refuză să fie târât în conflictul creat de Occident în Est. Cu asta, ei au arătat că America este o ţară foarte mică şi slabă”, a spus acesta.

Serviciul BIA în sine şi ministerele în care Vulin a servit anterior (al Apărării şi de Interne) nu sunt ţinta sancţiunilor SUA.

În trecut, Vulin a vizitat Rusia şi s-a întâlnit cu şefii agenţiilor de informaţii de aici, cel mai recent făcând-o în luna mai, când a participat la o conferinţă de securitate acolo.

În ianuarie, un grup de activişti sârbi şi pro-Ucraina a depus plângeri penale împotriva grupului paramilitar rus Wagner şi a susţinătorilor acestuia, între care Vulin, acuzându-i că au recrutat sârbi pentru a lupta împotriva Ucrainei.

În 2022, cotidianul Nova din Belgrad l-a citat pe politicianul rus de opoziţie Vladimir Kara-Murza spunând că el şi membrii opoziţiei ruse au fost ascultaţi în timpul unei întâlniri la Belgrad şi că Vulin a predat Moscovei stenogramele discuţiilor.

Comunicatul Trezoreriei mai spune că Vulin a menţinut „o relaţie reciproc avantajoasă cu traficantul de arme sârb Slobodan Tesic”, ajutându-l să se asigure că transporturile sale ilegale de arme pot trece peste graniţele Serbiei. De asemenea, îl acuză de implicare într-o reţea de trafic de droguri.

Deşi Belgradul a condamnat în repetate rânduri invadarea Ucrainei de către Rusia, până acum a refuzat să se alăture sancţiunilor internaţionale împotriva Moscovei.

Serbia este candidată la aderarea la Uniunea Europeană, dar trebuie mai întâi să elimine corupţia, crima organizată şi să-şi alinieze politicile externe la cele ale blocului european.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.