Statele Unite ”iau în serios” ameninţarea lui Vladimir Putin de a recurge la arma nucleară în Războiul rus din Ucraina, anunţă miercuri un purtător de cuvânt al Casei Albe, care ameninţă cu ”consecinţe grave” în cazul în care preşedintele rus trece la fapte, rrelatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Aceasta este o retorică iresponsabilă din partea unei puteri nucleare, dar nu este incoerentă cu modul în care se exprimă de şapte luni, iar noi luîăm asta în serios”, denunţă John Kirby, un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate (NSC), într-un interviu acordat postului american ABC News.

”Le monitorizăm cât mai bine putem poziţia strategică, în aşa fel încât să ne-o schimbăm pe a noastră, în cazul în care este nevoie. Nimic nu spune, actualmente, că acest lucru ar fi necesar”, a adăugat el.

Întrebat despre mobilizarea a 300.000 de rezervişti, anunţată de către liderul de la Kremlin, Kirby a dat asigurări că ”ne aşteptam la acest lucru”.

”Asta arată în mod incontestabil că el (Putin) întâmpină dificultăţi” pe plan militar, subliniază acest fost amiral.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.