Statele Unite ameninţă Iranul cu consecinţe ale unui amestec în alegerile prezidenţiale americane, după ce echipa de campanie a lui Donald Trump a anunţat că a fost ţinta unui atac informatic şi a acuzat ”surse străine”, relatează AFP.
”Aceste ultime tentative de amestec în alegerile americane nu sunt noi din partea regimului iranian care, din punctul nostru de vedere subminează democraţia (sau încearcă să o facă) de mai mulţi ani”, a denunţat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel.
Vedant Patel a anunţat că Statele Unite şi-au mai exprimat în trecut îngrijorarea cu privire la activităţi cibernetice ale Iranului.
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
”Deţinem un anumit număr de instrumente pentru a cere socoteală Iranului şi nu vom ezita să le folosim”, a ameninţat el.
El nu a confirmat dacă Statele Unite au stabilit o implicare a Iranului în presupuse atacuri informatice vizând echipa de campanie a lui Donald Trump.
Un purtător de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale (NSC) de la Casa Albă, John Kirby, a trimis pe tema acestui atac informatic la FBI şi Departamentul Justiţiei, evocând un precedent rapott al serviciilor de informaţii care arată că Iranul ”acţionează pentru a influenţa” alegerile americane.
Echipa de campanie a lui Donald Trump a insinuat sâmbătă că Iranul se află în spatele unui atac informatic care a permis trimitetea unor jurnalişti a unor comunicări interne şi a unui dosar cu priivre la J.D. Vance, partenerul de cursă al fostului preşedinte Donald Trump.
”Aceste documente au fost obţinute în mod ilegal de la surse străine ostile Statelor Unite, cu intenţia unui amestec în alegerile din 2024 şi de a semăna haos în procesul nostru democratic”, a denunţat într-un comunicat un purtător de cuvânt sl echipei de campanie a lui Donald Trump, Steven Cheung.
În 2016, Donald Trump, la acea vreme candisat la preşedinţie împotriva lui Hillary Clinton, a fost criticat pentru că a încurajat Rusia să pirateze e-mailurile democratei, cu scopul de a găsi e-mailuri şterse.
Spionajul american a conchis că Rusia a influenţat alegerile din 2016 în favoarea lui Donald Trump, o acuzaţie pe care miliardarul a negat-o.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.