Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat luni după-amiază, după o primă reuniune a liderilor alianţei, că Ucraina este invitată să adere la NATO „atunci când condiţiile o vor permite”, iar între timp, membrii blocului militar au decis să renunţe ca Kievului să i se mai dea un Plan de acţiuni în vederea aderării (MAP), făcând ca aderarea Ucrainei să treacă de la un proces în doi paşi la unul într-un singur pas.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, Stoltenberg a anunţat că nou înfiinţatul Consiliu NATO-Ucraina va avea prima reuniune chiar mâine, iar în acest organism, membrii au statut „egal”.

Şeful NATO a arătat că, împreună cu decizia de a furniza Ucrainei şi un „sistem multianual” de asistenţă militară, acestea sunt cele trei elemente ale unui pachet prin care aliaţii au găsit de cuviinţă să aducă Ucraina „mai aproape de NATO”:

NATO va adresa Ucrainei o invitaţie de a se alătura alianţei militare atunci când „membrii sunt de acord şi sunt îndeplinite condiţiile”, a declarat marţi secretarul general Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declarase anterior că ar fi „absurd” dacă liderii NATO nu ar oferi ţării sale un termen de aderare, după ce şeful alianţei promisese că liderii alianţei vor trimite Kievului un „mesaj pozitiv”.

Prin renunţarea la MAP - o listă de obiective politice, economice şi militare pe care alte state din Europa de Est a trebuit să le îndeplinească înainte de a adera la alianţă - se înlătură practic un proces birocratic şi prin aceasta Ucraina va avea aderarea accelerată, a explicat Stoltenberg.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.