Finlanda şi Suedia vor semna oficial protocoalele de aderare la NATO marţi, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg, în cadrul unei conferinţe de presă în marja summitului de la Madrid, joi, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Stoltenberg a subliniat că decizia de aderare a Finlandei şi Suediei a fost deja luată de către statele membre NATO, însă protocolul de aderare trebuie ulterior ratificat de cele 30 de Parlamente pentru a permite ambelor state nordice să devină parte a blocului militar.

Întrebat dacă alianţa se va lupta să păstreze unitatea cu atât de mulţi membri diferiţi, el a precizat: ”Veţi găsi întotdeauna diferenţe, iar pentru mine acest aspect nu reprezintă o slăbiciune... suntem naţiuni democratice”.

Şeful NATO a adăugat că este important ca membrii să se poată ”uni în jurul problemelor esenţiale”.

Potrivit lui Stoltenberg, trăim într-o lume mai ”periculoasă” şi „imprevizibilă”, cu operaţiuni militare la scară largă în Europa, nemaivăzute după cel de-al Doilea Război Mondial.

”În acelaşi timp, ştim şi că situaţia se poate agrava. Pentru că, dacă se transformă într-un război la scară largă între Rusia şi NATO, atunci vom vedea suferinţă, pagube, moarte şi distrugere la o scară mult, mult mai rea decât ceea ce vedem astăzi în Ucraina”, a mai declarat Stoltenberg.

El a menţionat că NATO are două sarcini: una este de a oferi sprijin Ucrainei, iar cealaltă de a preveni escaladarea conflictului dincolo de Ucraina.

”Acesta este motivul pentru care NATO nu face parte din conflictul de pe teren”, susţine Stoltenberg.

Alianţa şi-a sporit prezenţa pe Flancul Estic cu peste 40.000 de militari ”pentru a elimina orice calcul greşit sau neînţelegere la Moscova cu privire la disponibilitatea noastră de a proteja fiecare centimetru din teritoriul NATO”, a conchis el.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.