Autorităţile americane au anunţat evacuarea a 11 centre evreieşti din întreaga ţară, care au primit ameninţări cu bombă. Casa Albă a reacţionat imediat, denunţând aceste ameninţări, care nu sunt însă primele incidente antisemite după învestirea lui Donald Trump. Retorica promovată de preşedinte a reprezentat un adevărat impuls pentru extrema-dreaptă din Statele Unite, transmite France Presse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În ultima lună, autorităţile americane şi canadiene au evacuat 64 de centre evreieşti în urma unor ameninţări asemănătoare, fiind vorba de 54 de centre ale comunităţii evreieşti din Statele Unite.

Aceste ameninţări s-au dovedit de fiecare dată că sunt false.

FBI a lansat o investigaţie în acest sens împreună cu Departamentul de Justiţie.

Între timp, presa locală susţine că peste 100 de pietre funerare au fost doborâte la un cimitir evreiesc din localitatea St. Louis din Missouri.

”În ultimul weekend, mai multe persoane necunoscute au doborât mai multe pietre funerare din cimitir”, a declarat un reprezentant al poliţiei.

Casa Albă a reacţionat în urma acestor incidente, precizând că asemenea acte de violenţă nu îşi găsesc locul în Statele Unite.

”Preşedintele a fost extrem de clar că asemenea acţiuni sunt inacceptabile”, a declarat un oficial de rang înalt din administraţia Trump.

Ivanka Trump a denunţat imediat ameninţările cu bombă care au vizat centrele evreieşti, întrucât şi ea s-a convertit la iudaism după căsătoria cu Jared Kushner.

”America este o naţiune construită pe principiul toleranţei religioase. Trebuie să ne protejăm casale noastre care sunt aceste centre de rugăciune”, a scris Ivanka Trump pe Twitter.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.