Peste 84.000 de oameni au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus în Statele Unite, vineri, potrivit datelor Reuters, un record al cazurilor zilnice pe fondurilor creşterilor consemnate la nivel naţional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Creşterea cu 84.218 cazuri a depăşit recordul anterior, de 77.299 de cazuri, atins pe 16 iulie, iar cercetătorii Universităţii Washington anticipează că bilanţul deceselor provocate de Covid-19 ar putea atinge 500.000 până în februarie.

În 16 state americane au fost atinse vineri recorduri zilnice pentru infecţiile noi cu virusul care provoacă boala Covid-19, inclusiv în cinci state cheie pentru alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie: Ohio, Michigan, Carolina de Nord, Pennsylvania şi Wisconsin.

Experţii în domeniul sănătăţii nu au dat o explicaţie a acestor creşteri, dar au citat factori precum temperaturile mai reci care i-au făcut pe oameni să stea mai mult în spaţii închise, oboseala faţă de respectarea măsurilor de prevenţie şi revenirea la cursuri a elevilor în şcoli şi colegii.

”Ne îndreptăm către o creştere substanţială în toamnă/iarnă”, a declarat directorul Institutului pentru Statistici Medicale şi Evaluare, Chris Murray.

Numărul deceselor ar putea fi însă mai mic cu 130.000 dacă 95% dintre americani ar purta măşti, a spus acesta, reluînd recomandarea făcută de reputatul specialist în boli infecţioase Anthony Fauci.

”Vestea bună este că vaccinurile par promiţătoare. Şi sperăm că până la sfârşitul lui noiembrie, începutul lui decembrie vom arăta că avem cel puţin două, poate mai multe, dar măcar două vaccinuri sigure şi eficace”, a declarat Fauci într-un interviu acordat CNN.

Secretarul pentru Sănătate Alex Azar a atribuit creşterea cazurilor la nivel naţional comportamentului oamenilor, afirmând că reuniunile private au devenit ”un factor major al răspândirii bolii”.

Întrebat despre afirmaţia făcută joi de preşedintele Donald Trump, în timpul dezbaterii cu democratul Joe Biden, că Statele Unite sunt aproape de ”un moment de cotitură al pandemiei”, Azar a declarat la CNN că Trump a încercat să dea speranţă oamenilor care aşteaptă un vaccin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.