O persoană a fost ucisă, iar alte opt au fost grav rănite de o maşină care a lovit trecători, miercuri, pe o arteră foarte aglomerată, la Berlin, al cărui şofer, cu motivaţii necunoscute, a fost arestat, anunţă autorităţile, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Salvatori au numărat ”peste 12 răniţi”, dintre care cinci se află ”între viaţă şi moarte”, iar trei sunt ”grav răniţi”, potrivit pompierilor.

Toţi răniţii au fost transportaţi la spital.

Maşina - un Renault Clio gri metalizat - s-a încastrat, către ora locală 10.30 (11.30, ora României), într-o vitrină a unui magazin de parfumuri, provocând emoţie într-un cartier comercial şi turistic situat în apropiere de Grădina Zoologică, în vestul capitalei, lovită în 2016 de un atentat cu camionul.

Poliţia din Berlin a anunţat că nu ştie, în acest stadiu, dacă este vorba despre o faptă comisă cu intenţie, o pierdere a controlului vehculului sau ”poate chiar o urgenţă medicală”.

”Ancheta este în curs li este prea devreme să speculăm cu privire la motivele” actului, a subliniat un purtător de cuvânt al Ministerului german de Interne.

Autorul a fost imobilizat de către trecători şi, apoi, arestat de către poliţişti, a anunţat, la faţa locului, un reprezentant al poliţiei, Thilo Cablitz.

Este vorba despre un germano-armean în vârstă de 29 de ani.

Aproximativ 130 de poliţişti au fost desfăşuraţi la faţa locului, dar şi 80 de pompieri, care au securizat strada, au oferit primul ajutor şi au interogat martori.

Şoferul a lovit mai întâi un grup de pietoni, ”după care şi-a continuat cursa” 150-200 de metri, oprindu-se ”într-o vitrină”, a anunţat Thilo Cablitz.

”Stăteam aproape de fântână şl am auzit un zgomot puternic, iar apoi am văzut o persoană zburând în aer” după ce a fost lovită de maşină, a declarat AFP un martor, Frank Vittchen.

Şoferul ”a plecat cu viteză mare pe trotuar, dar nu a frânat”, iar apoi ”a intrat pe drum şi a fugit”, a adăugat el.

O martoră, care a refuzat să-şi dezvăluie identitatea, a dat asigurări AFP că acesta a intrat într-un ”grup de elevi” în vârstă de ”15-16 ani”, după care a trecut pe culoarea roşie a semaforului şi şi-a continuat cursa ”cu o viteză excesivă”.

Mai multe publicaţii scriu că victima care a murit este o profesoară care însoţea acest grup.

Un corp acoperit cu pături albastu cu alb era lungit pe şosea după dramă, au constatat jurnalişti AFP.

Maşina Renault Clio, înmatriculată în Berlin, se vedea încastrată în vitrina magazinului, cu portiera pasagerului deschisă.

Aceste fapte au provocat stupefacţie.

Primarul Berlinului, social-democrata Franziska Giffey, s-a declarat ”profund tulburată”, la fel ca Guvernul german.

Faptele s-au petrecut în apropiere de Biserica Memorială, un monument-far al părţii de vest a capitalei germane, situată pe una dintre cele mai aglomerate artere comerciale din berlin - Kurfürstendamm.

Aici, la 19 decembrie 2016, un atentat islamist cu camionul s-a soldat cu 12 morţi, într-un târg de Crăciun, instalat lângă biserică.

Mai multe atacuri cu maşina au fost comise în ultimii ani în Germania, de către persoane cu tulburări psihologice.

Unul dintre cele mai grave a fost comis în aprilie 2018 la Münster, unde un bărbat a intrat cu o dubă într-un grup de persoane adunate în faţa unui restaurant, omorând cinci dintre ele, după care s-a sinucis prin împuşcare.

În decembrie 2020, un şofer beat şi care suferea de o psihoză, în vârstă de 51 de ani, a ucis cinci persoane, inclusiv un bebeluş, şi a rănit grav alte 14 persoane, după ce a intrat într-o zonă pietonală, la Trier, înainte de Crăciun.

La Volksmarsen, o comună din regiunea Hesse (vest), tot în 2020, un german în vrstă de 30 de ani a rănit 100 de persoane după ce a intratîn mulţime, la o defilare a unui carnaval.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.