Sistemul implementat de Ungaria pentru prevenirea torturării migranţilor este "ineficient”, conform unui raport întocmit de Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentului Inuman sau Degradant (CPT) al Consiliului Europei, scrie Politico.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Raportul a fost publicat marţi şi este bazat pe cercetări făcute în octombrie 2017 la graniţa dintre Ungaria şi Serbia, în apropierea oraşelor Roszke şi Tompa. 

"Conform autorităţilor din Ungaria, a fost implementată o procedură pentru a opri tratamentul nepotrivit şi pentru a proteja poliţiştii de acuzaţiile nefondate (...) CPT consideră că trimiterea unor poliţişti străini de către Frontex, agenţia UE pentru protejarea graniţelor, nu poate fi considerată o garanţie împotriva tratamentelor nepotrivite, având în vedere că vor participa doar parţial şi că vor fi absenţi„din linia întâi, în apropierea gardului de la graniţă”, se arată în raport, precizându-se că "sistemul din prezent este ineficient”.  

Deşi nu există acuzaţii oficiale de "tratamente nepotrivite din partea staff-ului facilităţilor vizitate”, autorii raportului au găsit că „un număr semnificativ de persoane intervievate ... au susţinut că au avut parte de un tratament nepotrivit, fizic, din partea ofiţerilor ungari.”

Guvernul de la Budapesta a respins acuzaţiile, pe care le-a numit  ca fiind „mai degrabă politice”, conform Die Welt. Guvernul a pus la îndoială credibilitatea medicului delegaţiei precum şi validitatea raportului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.