Ministrul francez al Mediului, socialista Segolene Royal, a participat sâmbătă la ultima ceremonie organizată în onoarea liderului revoluţionar Fidel Castro la Santiago de Cuba. Politiciana franceză a negat vehement încălcarea drepturilor omului de către liderul revoluţionar, pe care l-a numit un ”monument al istoriei”, scrie Le Point.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Fidel Castro este înainte de toate un monument al istoriei şi un simbol al prieteniei adânci dintre Franţa şi Cuba”, a declarat socialista pentru jurnaliştii francezi, imediat după sosirea acesteia la Santiago de Cuba.

Segolene Royal este singura membră a unui executiv vest-european care a călătorit în Cuba pentru a participa la funeraliile liderului revoluţionar Fidel Castro. De asemenea, premierul grec Alexis Tsipras este şi el prezent la Santiago de Cuba.

”Datorită lui Fidel Castro, cubanezii şi-au recuperat controlul asupra teritoriului naţional, dar şi asupra vieţii şi propriului destin. Ei au fost inspiraţi de Revoluţia Franceză, deşi nu au cunoscut teroarea trăită atunci în Franţa”, a precizat ministrul Mediului de la Paris.

De asemenea, demnitara franceză a negat acuzaţiile de încălcarea a drepturilor omului, care l-au vizat adeseori pe Fidel Castro, atrăgând atenţia asupra ”libertăţii religioase” şi ”libertăţii de gândire” din Cuba.

”A existat foarte multă dezinformare, dar totuşi nimeni nu a rupt vreodată relaţiile diplomatice cu regimul cubanez, nici măcar politicienii francezi care mă critică pe mine, niciodată. Există întotdeauna părţi pozitive şi negative într-o poveste”, a precizat Segolene Royal, care le-a cerut jurnaliştilor să obţină o listă a prizonierilor politici din Cuba.

Moartea lui Fidel Castro a lansat o dezbatere aprinsă legată de moştenirea acestuia şi de direcţia pe care o va lua naţiunea insulară, după dispariţia liderului revoluţionar omniprezent în ultima jumătate de veac.

Susţinătorii l-au lăudat pe liderul revoluţionar pentru răspândirea unui sistem sanitar şi de învăţământ gratuit pe întreaga insulă, care se confrunta înainte cu o rată ridicată a analfabetismului. Între timp, opozanţii l-au catalogat drept un dictator brutal, care i-a redus la tăcere pe disidenţi şi a distrus complet economia prin etatizare.

Localitatea Santiago de Cuba a păstrat un loc special în inima liderului cubanez, care şi-a pornit aici revoluţia ce a pus capăt dictaturii lui Fulgencio Batista.

Fraţii Castro au lansat la 26 iulie 1956 un atac eşuat asupra bazei militare din Moncada, situată la circa 900 de kilometri est de Havana.

În vreme ce rebelii au fost trimişi în spatele gratiilor, Castro a devenit un tânăr faimos printre cubanezii nemulţumiţi de dictatura lui Fulgencio Batista, care era sponsorizată de către Statele Unite.

Ulterior, Fidel Castro a plecat în exil spre Mexic.

”Condamnaţi-mă, nu conteză. Istoria mă va absolvi!”, sunt cuvintele celebre rostite în timpului procesului de Fidel Castro.

La trei ani după eşecul de la Moncada, fraţii Castro s-au întors în Cuba la bordul unei nave numite ”Bunica”.

Vineri, cubanezii au marcat şase decenii de la momentul când ”Bunica” a debarcat pe o plajă din sud-estul Cubei.

Rebelii au fugit în munţii Sierra Maestra, de unde au lansat un război de gherilă, care a dus eventual la prăbuşirea dictaturii lui Fulgencio Batista.

În urma victoriei, liderul revoluţionar a sărbătorit făcând un tur al insulei din Santiago de Cuba şi până la Havana. Săptămâna aceasta, aşa-numita ”caravană a libertăţii” a făcut drumul invers, pentru a-l înmormânta pe Fidel Castro în leagănul Revoluţiei.

În vreme ce sute de mii de oameni s-au adunat la marginea drumului pentru a-şi lua la revedere de la liderul revoluţionar, executivul le-a cerut cubanezilor să semneze un angajament de apărare a Revoluţiei Cubaneze a lui Fidel Castro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.