Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a negat că a încercat să suprime un raport ONU privind violenţele sexuale comise de Hamas împotriva israelienilor în timpul atacurilor din 7 octombrie, transmite AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Raportul întocmit luni de trimisul ONU care se concentrează asupra violenţei sexuale în conflicte a afirmat că există "motive rezonabile" pentru a crede că Hamas a comis violuri şi alte infracţiuni sexuale în timpul atacului surpriză asupra Israelului din 7 octombrie.

Israelul şi-a rechemat luni ambasadorul la ONU, pe fondul tensiunilor apărute din cauza modului în care au fost gestionate acuzaţiile de agresiune sexuală comise de militanţii Hamas în timpul atacurilor din 7 octombrie.

Israelul a acuzat Naţiunile Unite că a întârziat prea mult timp să răspundă la aceste afirmaţii, acuzaţie de care ONU s-a apărat cu fermitate în momentul în care a publicat un raport care detaliază dovezile de violuri şi agresiuni ale Hamas.

În centrul acestei dispute din ce în ce mai aprige se află agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), aflată în dificultate, căreia mai multe ţări occidentale i-au retras deja finanţarea după ce Israelul a acuzat aproximativ o duzină dintre angajaţii săi de implicare în atacul din 7 octombrie.

Luni, UNRWA a declarat că membri ai propriului personal au fost torturaţi de Israel, chiar dacă armata israeliană a declarat că agenţia a angajat peste 450 de "terorişti".

De asemenea, armata a făcut publice ceea ce a spus că sunt înregistrări cu "un terorist care lucrează ca profesor de arabă la o şcoală UNRWA... descriind intrarea sa pe teritoriul israelian şi declarând că ţine ostatice israeliene de sex feminin" în urma atacului din 7 octombrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.