Şeful autorităţii malaeziene pentru traficul aerian, Azharuddin Abdul Rahman, şi-a dat demisia după ce un raport oficial a găsit erori în controlul traficului aerian când a dispărut zborul MH370, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Echipa de investigaţie a găsit multiple erori comise de controlorii de trafic aerian din Malaezia şi Vietnam. Ei nu au iniţiat „procedurile de urgenţă” după ce zborul de la Kuala Lumpur spre Beijing a dispărut de pe radar.

Rahman a declarat că raportul a concluzionat că persoanele care se ocupă de controlul traficului aerian nu au respectat procedurile standard.

„Astfel, am decis, cu regret şi după mult timp de gândire şi evaluare, să îmi dau demisia din postul de preşedinte al Autorităţii de Aviaţie Civilă a Malaeziei, decizie care va intra în vigoare la 14 zile de la data anunţului”, a declarat el.

În raportul de 495 de pagini, investigatorii au comunicat că încă nu ştiu de ce a dispărut avionul. Ei au precizat că avionul şi-a schimbat cursul manual şi au refuzat să elimine ipoteza că altcineva în afară de piloţi ar fi schimbat traiectoria avionului.

Ministrul Transporturilor din Malaezia, Anthony Loke, a declarat luni că „dorinţa de a găsi MH370 nu a fost abandonată” şi a promis că va lua măsuri împotriva oricăror nereguli au fost comise.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.