Secretarul general al ONU Antonio Guterres a anunţat luni înfiinţarea unui Comitet Constituţional pentru Siria, din care fac parte reprezentanţi ai Guvernului şi opoziţiei şi care urmează să lucreze la o Constituţie siriană şi să deschidă o cale către alegeri, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cred ferm că lansarea unui Comitet Constituţional, organizat şi condus de către sirieni, poate să fie începutul unei căi politice către o soluţie” în această ţară aflată în război din 2011, a declarat Antonio Guterres pentru presă.

”Emisarul meu (pentru Siria Geir Pedersen) va reuni Consiliul Constituţional în săptămânile următoare”, a adăugat el.

Ideea acestui Comitet Constituţional a fost agreată formal în ianuarie 2018, la iniţiativa Rusiei.

Comitetul este alcătuir din 150 de persoane, dintre care 50 sunt alese de către Guvernul sirian, 50 sunt alese de opoziţie, iar 50 sunt alese de către ONU, cu scopul de a include reprezentanţi ai societăţii civile.

Formarea acestui grup a întârziat din cauza unor blocaje şi schimbări de nume repetate, reclamate de Damasc. Dificultăţi cu privire la definirea rolurilor în cadrul Comitetului au întâtziat, de asemenea, îndelung formarea acestuia.

O echipă redusă a Comitetului (15 persoane) ar urma să-i faciliteze activitatea, însă diplomaţii nu se aşteaptă la progrese rapide şi cred că ar putea trece luni de zile înainte să se ajungă la rezultate concrete.

Misiunea Comitetului rămâne, în această privinţă, foarte imprecisă - crearea unei noi Constituţii? aşa cum speră opoziţia sau să se procedeze la o simplă ”toaletare”? aşa cum sugerează Guvernul.

Occidentalii consideră că obiectivul este organizarea unor noi alegeri în Siria, care să fie inclusive şi să integreze diaspora, care s-a lărgit puternic, de la începutul războiului, cu milioane de refugiaţi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.