Secretarul de Stat al SUA Antony Blinken a sporit presiunile asupra Chinei, afirmând într-o convorbire telefonică cu omologul său chinez Yang Jiechi că Statele Unite vor susţine respectarea drepturilor omului în Xinjiang, Tibet şi Hong Kong, a anunţat Departamentul de Stat, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Convorbirea a avut loc vineri.

Blinken a mai presat China să condamne lovitura militară din Myanmar, reafirmând că Washingtonul va lucra împreună cu aliaţii săi să tragă China la răspundere pentru acţiunile care pun în pericolc stabilitatea în regiunea Indo-Pacificului, inclusiv în strâmtoarea Taiwanului.

Yang i-a spus lui Blinken că Statele Unite trebuie să îşi ”corecteze” greşelile recente şi că ambele părţi trebuie să îşi respecte reciproc sistemele politice şi căile de dezvoltare, potrivit unui comunicat al Ministerului chinez de Externe.

Relaţia dintre cele mai mari două economii ale lumii a atins un nivel minim al ultimelor decenii în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, iar oficialii chinezi şi-au exprimat un optimism precaut că aceasta se va îmbunătăţi sub administraţia lui Joe Biden.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.