Scrisorile-capcană trimise ambasadelor ucrainene din Europa purtau adresa reprezentanţei auto Tesla din Germania şi majoritatea au fost expediate din oficiile poştale fără supraveghere video, a declarat ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul ucrianean de Externe Dmitro Kuleba a afirmat într-o postare pe Facebook că 31 de misiuni ucrainene din 15 ţări au primit astfel de pachete în ceea ce el a numit o ”campanie de teroare împotriva diplomaţilor ucraineni”.

Ucraina, care a fost invadată de Rusia, a anunţat săptămâna trecută că ”pachete sângeroase” conţinând ochi de animale au fost trimise la unele dintre misiunile sale din Europa, la scurt timp după ce o scrisoare-capcană a detonat la ambasada sa din Spania. De asemenea, poliţia a dezamorsat alte bombe, printre care unele trimise premierului spaniol, Pedro Sanchez.

”Toate plicurile au aceeaşi adresă de expeditor: reprezentanţa auto Tesla din oraşul german Sindelfingen. De obicei, expedierea se făcea de la oficii poştale care nu erau echipate cu sisteme de supraveghere video”, a scris Kuleba.

”Infractorii au luat şi măsuri pentru a nu lăsa urme ale ADN-ului lor pe pachete. Acest lucru, în special, indică nivelul profesional de implementare”, a adăugat şeful diplomaţiei ucrainene.


Autorităţile germane şi reprezentanţa producătorului de maşini electrice Tesla din Sindelfingen, din sudul Germaniei, nu au răspuns imediat solicitărilor Reuters privind oferirea unor declaraţii pe acest subiect.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.